2) coáce și coá (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce și eccu-hac, de unde s’a făcut acoace [care există pînă azĭ în est în într’acoace, în coace], apoĭ coace, ca și acice-cice și acolo-colo; it. qua, sp. acá, pg. cá; vit. cia, fr. çà; pv. sa). Spre mine, în direcțiunea mea: vino’n coace, du-te’n colo. Fam. A avea pe „vino’n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic. De(la) un timp în coace, de cît-va timp. În coace și’n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile: am căutat în coace și’n colo, și n’am găsit nimic! Într’acoace (est și nord), în coace. Din coace, din spre mine: să pornim din coace’n colo (în est și nord dintr’acoace într’acoló). – Se zice tot așa de des și în coa, din coa, maĭ ales în vest. V. colo, dincoace, dincolo.