clorofilă definitie

13 definiții pentru clorofilă

cloro- [At: DN3 / E: fr chloro-] 1 Element de compunere cu semnificația „verde”. 2 Element de compunere care indică prezența clorului.
clorofílă sf [At: ENC. TEHN. / V: (iuz) ~fíl sm / E: fr chlorophylle] Pigment din părțile verzi ale plantelor, cu rol fundamental în fotosinteză.
CLOROFÍLĂ s. f. Pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză. – Din fr. chlorophylle.
CLOROFÍLĂ s. f. Pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză. – Din fr. chlorophylle.
CLOROFÍLĂ, (rar) clorofile, s. f. Materie colorantă a părții verzi a plantelor, care condiționează asimilarea de către plante, sub acțiunea razelor solare, a carbonului necesar. În primăvara asta copacii-au îmbrăcat Pentru întîia dată cămăși de clorofilă. VINTILĂ, O. 28.
clorofílă s. f., g.-d. art. clorofílei
clorofílă s. f., g.-d. art. clorofílei
CLOROFÍLĂ s.f. Pigment natural de culoare verde, care se găsește în celulele unor plante și care, sub acțiunea razelor solare, absoarbe din aer bioxidul de carbon necesar plantei. [< fr. chlorophylle, cf. gr. chloros – verde, phyllon – frunză].
CLOROFILĂ s. f. pigment verde din plante fixat pe cloroplaste, în fotosinteză. (< fr. chlorophylle)
CLOROFÍLĂ f. Pigment verde al plantelor, cu rol principal în fotosinteză, având diferite întrebuințări în industria parfumurilor și în medicină. [G.-D. clorofilei] /<fr. chlorophylle
*clorofílă f., pl. e (vgr. hlorós, verde și phýllon, frunză). Bot. Materia verde din celulele plantelor, care spre toamnă se preface în xantofilă.
CLOROFÍLĂ (< fr. {i}; {s} cloro- + gr. phyllon „frunză”) s. f. Pigment din plantele verzi, cu structură apropiată de cea a hemului, dar avînd magneziu în locul fierului și un rest de alcool superior, fitolul. În stare naturală se găsește în cloropaste. Are rol principal în procesul de fotosinteză; se folosește în parfumerie ca dezodorizant și în medicină ca antianemic.
CLORO- „de culoare verde, clor, clorură”. ◊ gr. khloros „verde, verzui” > fr. chloro-, engl. id., it. cloro-, germ. chloro- > rom. cloro-. □ ~cist (v. -cist), s. n., celulă care conține clorofilă; ~eritroleucemie (v. eritro-, v. leuc/o-, v. -emie), s. f., varietate de cloroleucoză, caracterizată prin trecerea în circulație a unui mare număr de eritroblaste; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge verzi unicelulare sau pluricelulare, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; ~filă (v. -fil2), s. f., pigment natural care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care deține un rol fundamental în fotosinteză; ~filoliză (v. filo-1, v. -liză), s. f., proces de distrugere a clorofilei sub influența unor agenți chimici; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge verzi, unicelulare și pluricelulare, filamentoase, autotrofe și acvatice, avînd în citoplasmă cromatofori cu clorofilă; ~fori (v. -for), s. m. pl., corpusculi impregnați cu clorofilă, prezenți în citoplasma celulei vegetale; ~metrie (v. -metrie1), s. f., determinarea cantității de clor activ dintr-o soluție decolorantă; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat pentru determinarea cantității de clor, dizolvate într-un lichid; ~nemă (v. -nemă), s. f., tal filamentos pluricelular, cu funcție de asimilare; ~penie (v. -penie), s. f., lipsă a clorului din organism; ~pexie (v. -pexie), s. f., proces de fixare a clorurilor în țesuturile organice; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul de culoare verde din citoplasma plantelor, format din stromă și clorofilă, cu rol esențial în fotosinteză.

clorofilă dex

Intrare: clorofilă
clorofilă substantiv feminin