clopot definitie

2 intrări

20 definiții pentru clopot

clopot snm [At: PSALT. 308-309 / Pl: ~e, (îvr) ~poți, ~peți) / E: vsl клoпoть] 1 Obiect metalic în formă de pară, gol în interior și deschis la partea de jos, prevăzut, în interior, cu o limbă mobilă care, lovindu-se de pereți, scoate sunete caracteristice. 2 (Îvp; îe) ~ul alege După moarte se cunoaște valoarea omului. 3 (Fam; îe) Leacu-i zeamă de ~ Nu sunt șanse de vindecare. 4 (Îvp; îe) A trage (sau bate) ~ul de mort A bate clopotul într-un anumit fel, pentru a anunța moartea cuiva. 5 (Fam; îe) A trage ~ul (sau ~ele) A face public un secret Cf a umbla cu plosca. 6 (D. femei; îae) A curta. 7 (Reg; îe) A-i umbla gura în ~e A vorbi în neștire. 8 (Îvp; îe) A avea (mare) ~ pe cap A avea o grijă mare. 9 Sunet de clopot (1). 10 (Reg) Glas puternic. 11 Piesă ca un clopot (1) fără limbă, cu întrebuințări în industrie. 12 (Șîs -scufundător) Cameră ca un clopot (1) alimentată cu aer, care permite efectuarea de lucrări sub apă. 13 Capac de sticlă ca un clopot (1), sub care se păstrează, pentru a le feri de praf, alimente, materiale pentru experimente științifice etc. 14 (Mol) Plugușor. 15 (Reg; gmț; fig) Cap de cal. 16 (Reg; art) Clopotniță (2). 17 (Reg; îcs) De-a ~ele Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Reg, ned; îs) Limbă de ~ Joc de copii. 19 (Bot; reg) Cădelniță (Campanula carpatica). 20 (Bot, reg) Lăcrămioară (Carvallaria majolis). 21 (Bot; Buc; îc) ~ul-caprei Clopoței (Campanula macrostachia). 22 (Buc; îae) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu flori mari, albastre (Campanula Tlircichelium). 23 (Bot; reg; îc) ~-mănăstiresc Păpădie (Campanula persicifolia). 24 (Bot; reg; îc) Clopeți de primăvară Ghiocei (Galanthus nivalis).
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.
CLOPÓT, clopote, s. n. 1. Obiect de metal (mai ales de bronz sau de aramă), în formă de pară, deschis în partea de jos, cu o limbă mobilă suspendată în interior, care, lovindu-se de pereți, produce sunete puternice. V. talangă. Clopotul bătea adînc, apoi împrăștia în liniștea orașului tremurări melodioase. SADOVEANU, O. IV 357. Prelung și rar, în depărtare, Un clopot miezul nopții bate. TOPÎRCEANU, B. 65. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ (Poetic) Roșie-steaua prinse să răsară Și clopote în inimă-mi chitară. TULBURE, V. R. 12. ◊ Expr. (Familiar) A trage clopotele = a) a face curte (unei femei); b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). Se aude clopotul de amiază. 2. Capac de sticlă de forma unui clopot (1), sub care se păstrează unele alimente spre a le feri de praf, de muște etc. 2. Capac de sticlă întrebuințat în grădinărie pentru a feri plantele, primăvara, de brumă. 3. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări în industrie. Clopot de aspirație. ◊ Clopot scufundător = cameră de aer metalică sau de beton armat, alimentată cu aer comprimat și permițînd executarea lucrărilor, sub apă, în cuprinsul ei.
clópot s. n., pl. clópote
clópot s. n., pl. clópote
CLÓPOT s. 1. (Olt., Transilv. și Ban.) harâng, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (prin Ban.) zvon. (~ al unei biserici.) 2. v. talangă.
clópot (clópote), s. n.1. Obiect metalic în formă de pară prevăzut cu o limbă mobilă care produce sunete caracteristice. – 2. Bătaie de clopot, dangăt. – 3. Clopoței, talangă. – 4. În expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbița; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talangă”, sb. klepetuša „talangă”. Der. clopoțel, s. m. (talangă; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s. m. (persoană care trage clopotele la biserică; persoană care sună din clopoțel; berbec blînd; indiscret); clopotărie, s. f. (atelierul clopotarului); clopoți (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbița); clopotniță, s. f. (turn de biserică în care sînt instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar „miel blînd”.
CLÓPOT ~e n. 1) Instrument de percuție, de obicei din bronz, în formă de pară, cu o limbă mobilă care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea formă având întrebuințări tehnice diverse. ◊ ~ scufundător cameră de lucru alimentată cu aer comprimat și folosită la lucrările subacvatice. /<sl. klopotu
clopot n. 1. instrument de metal, mai ales de bronz, de formă conică, înăuntrul căruia atârnă o limbă de fier ce sună lovindu-se de pereții lui; 2. sunetul clopotului; 3. mașină în care cufundătorul poate sta și respira câtva timp pe fundul mării. [Slav. KLOPOTŬ, sgomot; s’a luat efectul pentru cauză (cf. invers, svon)].
clópot n., pl. e și pop. cloapete (bg. klopot, clopoțel; vsl. klopotŭ, clămpăneală de toacă, klopotati a clămpăni, a răsuna, klepati, a izbi; sîrb. klop[ot]ati, klep[et]ati, a clămpăni, a hui, klepet, talangă; rus. klepálo, toacă, ceh. klopot, clocotire, grabă, întristare. Cp. și cu clampă, clucsă, clocot, pleosc, fleoncănesc, cu fr. cloche și germ. glocke, clopot, cu engl. clock, ceasornic, și cu rom. șchĭop. V. și cloșcă. Cp. cu zvon). Instrument de alamă ca un vas de care atîrnă o limbă care-l face să sune izbindu-l. Capac de sticlă în formă de clopot. Sunet de clopot: aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot în care se bagă un om care, cufundîndu-se cu acest clopot în apă, poate sta acolo cît-va timp. A trage clopotele, a trage clopotele uneĭ bisericĭ în semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unuĭ episcop). Fig. A face curte, a linguși. V. harang, talangă; gong.
CLOPOT s. 1. (Olt., Transilv. și Ban.) harîng, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (prin Ban.) zvon. (~ al unei biserici.) 2. balangă, talangă, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (Transilv.) țoangă. (~ atîrnat la gîtul vitelor.)
CLOPOT. Subst. Clopot, clopoțel (dim.), campanelă (rar), balangă, talangă, tălăncuță (dim.), tilincă, tilincuță (dim.), zurgălău, zdrăngănel (reg.). Sonerie. Clopotar. Clopotniță, campanilă. Vb. A clopoți (rar), a trage clopotul, a suna din clopoțel, a bălăngăni, a bălăngăi (reg.), a dăngăni, a tălăncăni (reg.). V. zgomot.
cloapete Alături de forma normală de plural, clopote, în Muntenia circulă și forma cloapete, neexplicată pînă acum, după cite știu; o accentuat nu se diftonghează înainte de alt o, iar o neacceutuat nu se transformă, normal, în e. Trebuie să pornim de la faptul că t, la plural, este muiat; deci el face să se moaie și p, iar o între două consoane muiate devine palatul. Odată ce o a devenit e, avem justificarea pentru transformarea lui o accentuat în oa (cf. fuiere, picere, în Tend. act., p. 44).
clopote (~ tubulare) (it. campagne [tubolari]; engl. [tubular] chimes, [tubular] bells; fr. cloches [à tubes]; germ. Röhrengloken). Ca instrument muzical, c. au fost utilizate prima oară în muzica de operă*, în sec. 19, la Opera Mare din Paris, apoi la Opera din Dresda. Au fost introduse apoi și în muzica simf. de către compozitorii romantici. Pentru orch. simf. forma c. s-a modificat, construindu-se tuburi de oțel, fixate, în ordine cromatică*, pe o ramă* de metal. Sunetele se obțin prin lovirea părții superioare a tuburilor, cu un ciocan. Se folosesc trei feluri de ciocane: din lemn, pentru sunete dure; învelite cu piele, pentru sunete mai puțin dure; din cauciuc, pentru sunete catifelate.
CLOPOT, Costea din Clopoteni (17 A II 19), < subst.
clópot, clopote s. n. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut cu o limbă mobilă în interior, care, lovindu-se de pereții lui, produse sunete caracteristice. ♦ Sunet de clopot. ◊ Clopot de biserică = clopot așezat în turnul sau turla bisericii ori în clopotniță, care, când se trage, cheamă pe credincioși la liturghie, la înmormântări ș.a. – Din sl. klopotŭ.
a trage (cuiva) clopote expr. (obs.d. bărbați) a avea un contact sexual.
a trage clopotele (cuiva) expr. 1. a răspândi o știre. 2. (d. bărbați) a face curte unei femei.
zeamă de clopot expr. (pop.) moartea.

clopot dex

Intrare: clopot
clopot substantiv neutru
Intrare: Clopot
Clopot