clonț definitie

17 definiții pentru clonț

clonț sn [At: ȘINCAI, HR. I, 363/8 / V: (îvr) cloț4 / Pl: ~uri, (rar) ~i sm / E: bg клюнeк] 1 (Pop) Plisc. 2 (Fam; prt; fig) Gură. 3 (Reg; îe) Mai moaie-ți ~ul ! sau ~ul! Mai taci din gură. 4 (Rar; fig) Bărbie. 5 (Bot; îc) ~ii babei Corn-de-secară (Claviceps purpurea). 6 (Pop) Colț (dinte). 7 (Reg) Stâncă ascuțită. 8 (Reg) Germene. 9 (Reg) Cocoșul armei. 10 Cui. 11 (Rar) Parte a unui obiect asemănătoare cu un plisc. 12 (Bot; reg; îc) ~ul cocostârcului sau ~ul nagâțului Nemțișori (Consolida regalis). 13 (Bot; reg; îae) Pliscul cucoarei (Erodium cicutarium). 14 (Bot; reg; îc) ~ul curcanului Moțul curcanului (Amaranthus caudatus).
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec.
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec.
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Mold., Transilv.) 1. Cioc, plisc. Tot plimbă pînea pe la clonțurile puilor care pasc piuind și caută gîze. CAMILAR, N. I 402. Era croit să crească înalt ca taică-su. Nasul pornit ca un clonț de erete. Ochii i se măreau și i se lungeau ca doi lostuni. SADOVEANU, M. C. 9. Aruncă paloșul și nimerește pe corb chiar în inimă, de scăpă inelul din clonț. RETEGANUL, P. II 18. ♦ Fig. (Popular, în glumă sau în batjocură) Gură. V. plisc. Să taci din clonț, muiere! CAMILAR, N. II 332. Închide-ți clonțul, dadacă. Ești o vicleană! SADOVEANU, Z. C. 332. 2. (Rar) Țintă, cui. Și-a încălțat bocancii cei mari cu clonțuri de oțel. SADOVEANU, V. F. 149.
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonț s. n., pl. clónțuri
CLONȚ s. v. cioc.
CLONȚ s. v. gură.
CLONȚUL-COCOSTÂRCULUI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.
CLONȚ ~uri n. pop. v. CLANȚ.A-și ține ~ul a-și închide gura; a tăcea. /<bulg. kljunec
clonț, clónțuri, s.n. (pop.) 1. cioc, plisc, clobanț, flisc, pipură. 2. gură, fleoancă, fleură, bot. 3. dinte. 4. stană de piatră ascuțită; bruș. 5. inima seminței; germene. 6. cocoșul puștii.
clonț n. Mold. cioc, vorbind mai ales de al păsărilor răpitoare: păsări cu clonțul de fier. [Cf. serb. KLĬUNIȚ].
clonț n., pl. urĭ (var. din clanț. Cp. cu cleanț și cu sîrb. kljun, dim. kljunić, cĭoc). Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ): Nu-țĭ băga clonțu pin mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și clanț și clobanț.
CLONȚ s. cioc, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ de pasăre.)
clonț s. v. GURĂ.
clonțul-cocostîrcului s. v. CIOCUL-CUCOAREI. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI.
clonț, cloanțe s. n. 1. (vulg.) gură 2. (pop.) dinte

clonț dex

Intrare: clonț
clonț substantiv neutru