clocotitor definitie

10 definiții pentru clocotitor

clocotitor, ~oare a [At: ALECSANDRI, ap. CADE / Pl: ~i, ~oáre / E: clocoti + -(i)tor] 1 (D. lichide) Care clocotește. 2 (D. mase de apă) Agitat și zgomotos. 3 (Fig; d. sentimente, pasiuni etc.) Gata să se dezlănțuie. 4 (Fig) Răsunător.
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor.
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor.
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); foarte fierbinte. Apă clocotită. ◊ (Despre vasul în care fierbe clocotind un lichid) Un cazan clocotit.
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. 2. (Despre rîuri, șuvoaie, ape) Agitat și zgomotos (ca o apă în fierbere). Alerga în umbră, rostogol, Un șuvoi clocotitor. TOMA, C. V. 337. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor. VLAHUȚĂ, O. A. II 170. 3. Fig. (Despre sentimente și pasiuni) Aprins, gata să se dezlănțuie; (despre viață, suflet, inimă) fremătător. Inimile voastre clocotitoare, Mereu mai sprintene, mereu mai proaspete. DEȘLIU, G. 33. Simțea mîndria lui rănită și o mînie clocotitoare ce trebuia înăbușită. BART, E. 212. 4. Fig. Răsunător, zgomotos. Prin întuneric rămase încă viu și îngrozitor urletul clocotitor al apelor noianului. HOGAȘ, M. N. 222. 4 ◊ (Adverbial) Un tunet răzleț, răsărit din miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile rotunde. HOGAȘ, M. N. 175.
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
CLOCOTITÓR adj. v. agitat.
clocotitor a. ce clocotește: marea clocotitoare.
CLOCOTITOR adj. agitat, frămîntat, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, (înv.) colcotos, (fig.) răzvrătit. (Ape ~.)

clocotitor dex

Intrare: clocotitor
clocotitor adjectiv