clocotici definitie

14 definiții pentru clocotici

clocoticí1 sm [At: BARCIANU / Pl: ~ / E: nct] (Înv) Bucată de pânză cu care țăranii își înveleau pulpa piciorului Cf moletieră.
clocotíci2 sm [At: ALECSANDRI, P. P. 258 / V: ~tíc, ~că sf / Pl: ~ / E: ns cf srb klokocika] (Bot; reg) 1 (Înv) Vonicer (Evonymus europaeus). 2 Mică plantă ierboasă din familia scrofiilaceelor, cu flori galbene și pete albăstrii, care crește pe stâncile din zona muntoasă Si: clocotiș3 (2) (Rhinanthus alpius). 3 Plantă cu flori galbene din familia scrofulaceelor, care crește în regiunea dealurilor și a câmpiilor Si: clocotiș3 (Rhinanthus major). 4 Planta Rhinanthus minor. 5 Cucurbețică (Aristolochia clematilis). 6 Clocoței (Clematis integrifolia). 7 Lămâiță (Philadelphus coronarius). 8 Clocotiș3 (1). 9 Plantă cu flori galben închis din familia scrofulaceelor, care crește în zona muntoasă Si: clocotiș3 (4), (Buc) sunătoare. 10 (Îf ~tic) Plantă ierboasă care crește printre grâne nedefinită mai îndeaproape.
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika.
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocotíci s. m., pl. clocotíci
CLOCOTÍCI s. (BOT.) 1. (Rhinanthus alpinus) (reg.) sunătoare. 2. (Staphylea pinnata) clocotiș, (reg.) locotiță, nucușoară, coaiele-popii (pl.).
clocotíci s.m. (reg.) 1. bucată de flanelă cu care țăranii își învălesc piciorul până la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotiță, nucușoară, vonicer, lemn-câinesc, salbă-moale. 3. plantă cu flori galbene și cu pete albăstrii; sunătoare. 4. măcriș de câmp; glojan, corleș, clococean.
clocotici m. pl. plantă cu florile galbene (Rhinantus alpinus). [Dela clocot, după răsunetul semințelor în teaca-i].
clocotícĭ m., pl. tot așa (sîrb. klocòčika). Un copăcel stafilaceŭ al cărŭĭ fruct e o cápsulă membranoasă unflată care sună saŭ „clocotește” cînd o scuturĭ (staphyléa pinnata). O buruĭană scrofulariacee care crește pe la munte (rhinantus [saŭ alectorólophus] alpinus, major și minor).
CLOCOTICI s. (BOT.) 1. (Rhinanthus alpinus) (reg.) sunătoare. 2. (Staphylea pinnata) clocotiș, (reg.) locotiță, nucușoară, coaiele-popii (pl.).
clocotíci, s.m., pl. – (reg.) 1. Zurgălău, clopoțel: „Pe macauă, chemătorii-și pun clocotici și cipci” (Memoria, 2004-bis: 1.225). 2. (bot.) Plantă cu flori galbene și frunze late (Rhinanthus alpinus). – Cf. srb. klokočika (Scriban, DEX, MDA).
clocotíci, s.m., pl. – 1. Zurgălăi: „Pe macauă chemătorii-și pun clocotici și cipci” (Memoria 2004-bis: 1.225). 2. Plantă cu flori galbene și frunze late (Rhinanthus alpinus) – Cf. srb. klokočika.
CLOCOTÍCI (< scr.) s. m. Nume dat speciilor de plante anuale semiparazite din genul Rhinanthus, familia scrofulariaceelor, cu flori mici, galbene, cu fructul o capsulă aripată și cu haustori. Cresc pe pajiști, de la cîmpie pînă în zona alpină.

clocotici dex

Intrare: clocotici
clocotici substantiv masculin