clocot definitie

2 intrări

16 definiții pentru clocot

clocot sn [At: DDRF / V: ~cút, (Mun) cólcot / Pl: ~e / E: vsl клoкoть] 1 Mișcare zgomotoasă a lichidului când fierbe. 2 (Pex) Fierbere. 3-4 (Îe) A (se) da în(tr-un) ~ A (se) fierbe. 5 (Pan) Mișcare agitată (și zgomotoasă) a unui lichid. 6 (Fig) Frământare (sufletească, socială etc.).
CLÓCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) cólcot s. n.] – Din sl. klokotŭ.
CÓLCOT s. n. v. clocot.
CLÓCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) cólcot s. n.] – Din sl. klokotŭ.
CÓLCOT s. n. v. clocot.
CLOCÓT, clocote, s. n. 1. Mișcarea zgomotoasă pe care o face un lichid cînd fierbe. Se pune într-un ceaun lapte dulce și se fierbe pînă la clocot. ȘEZ. I 251. ◊ Expr. A da în clocot = a începe să fiarbă, a da în undă. 2. Mișcare zgomotoasă produsă de lichide agitate de altceva decît de căldură. Zvonurile din stepă muriseră și, în locul lor, clocotul mării stăpînea stepa, pe cînd valurile spumoase năzuiau spre țărm. DUNĂREANU, N. 199. Foșnesc valurile de jur-împrejur, un clocot e rîul. VLAHUȚĂ, O. A. II 168. Sîngele de-i năvălea în clocote la cap, se trîntea cu fața la pămînt și săruta florile sălbatice. DELAVRANCEA, S. 27. 3. Fig. Mișcare năvalnică, furtunoasă; zbucium, agitație, frămîntare. Prin mijlocul acestui clocot geologic, o apă mare se rostogolește la vale. BOGZA, C. O. 250. Zgomotele depărtate, clocotul de codri, veneau crescînd, bubuind, întinzîndu-se într-o sălbatică melodie, scuturînd codrii plini de rouă. SADOVEANU, O. I 64.
clócot s. n., pl. clócote
clócot s. n., pl. clócote
CLÓCOT s. 1. clocotire, fierbere, fiert, (rar) colcăială, fiertură. (~ul apei puse la foc.) 2. v. agitație.
CLÓCOT ~e n 1) Mișcare zgomotoasă a lichidelor provocată de fierbere. ◊ A da în ~ a începe să fiarbă. 2) Agitație zgomotoasă a mărilor, a râurilor, provocată de anumite fenomene naturale (vânt, furtună); vuiet. /<sl. klokotu
clocot (colcot) n. 1. bășici de aburi ce crapă la suprafața unui lichid în fierbere: apa fierbe în clocote; 2. fig. agitațiune furtunoasă: un clocot de glasuri. [Slav. KLOKOTŬ].
colcot n. V. clocot.
clócot n., pl. e (vsl. klokotŭ. V. clocotesc și clopot). Clocotire, ferbere. A da în clocot, a ferbe în clocote, cu clocote, a ferbe tare. – În vest și cólcot. V. undă.
cólcot, V. clocot.
CLOCOT s. 1. clocotire, fierbere, fiert, (rar) colcăială, fiertură. (~ apei puse la foc.) 2. agitație, frământare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium. zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.)
CLOCOT subst. 1. – Gav (17 A V 241); -e pren. (17 A IV 377). 2. Clocotici s.

clocot dex

Intrare: clocot
clocot substantiv neutru
colcot
Intrare: Clocot
Clocot