cloambă definitie

15 definiții pentru cloambă

cloámbă sf [At: ECONOMIA, 136 / V: clóm~, cleóm~, cleó~, clió~, ~mpă, cleoámpă, cró- / E: nct] (Reg) 1 Creangă. 2 Bucată de fier încovoiată. 3 (Îf clio-) Scoabă. 4 (Îaf clio-) Mână. 5 Hoașcă. 6 Mârțoagă. 7 (Îf cleo-) Cloșcă. 8 (Îvp; im; îf cleo-) Om îmbrăcat în haine nemțești Si: pantalonar.
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec.
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec.
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Mold., Transilv.) Creangă, cracă. Pe cloambe înalte de brad, cucoșii cîntau. SADOVEANU, V. F. 45. Scoase fluierul și-ncepu a trage un cîntec, de mîrlele stau pe cloambele fagului ca mute și-l ascultau. RETEGANUL, P. I 17. Să știu că te-aș vedea, Păduricea c-aș tăia. Nici o cloambă n-aș lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128.- Variantă: clomb, clomburi (SADOVEANU, N. P. 27, SADOVEANU, O. A. II 176), s. n.
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloámbă s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
CLOÁMBĂ s. v. cracă, creangă, ramură.
cloámbă (cloámbe), s. f.1. Ramură, creangă. – 2. Cîrlig, cange. – Var. cl(e)o(a)mbă, cl(e)o(a)pă. Probabil din săs. Klompen, germ. Klumpen „băț” (Drăganu, în DAR; cf. Gáldi, Dict., 192), ceea ce ar explica uzul său restrîns la Trans. Etimonul propus de Cihac, II, 63 și Scriban, din rus. klumba „gazon”, este incert, cuvîntul rus. fiind foarte recent, probabil din engl. clump. Pascu, Etim., 47, propune un lat. *crumba din gr. ϰορύμβη, care nu se potrivește nici acesta. Poate să existe vreo legătură, care din punct de vedere semantic pare greu de stabilit, cu sl. klǪbo „minge”. Cf. rut. kljuba „cîrlig”, ceh. klubák „cioc”, care se află într-o legătură nedeterminată cu rom. clobanț, s. n. (cioc, gură; cîrlig), folosit în Bucov. și Trans., care pare a fi o contaminare între cloambă și clonț; tot așa cum cluciumb (var. cloci(u)mp), s. n. (tulpină de porumb; suport de vîrtelniță), pare a fi rezultatul contaminării între cloambă și pociumb. – Der. clombos, adj. (rămuros).
cloámbă, cloámbe, s.f. (reg.) 1. creangă, cracă, ramură. 2. bucată de fier încovoiată; coacă, cocârlă, crival, crivală.
cloambă f. Tr. creangă de arbore. [Cf. rus. KLUMBA, boschet (și pentru sens, fr. bouquet)].
cloámbă, cleoámbă și croámbă f., pl. e (rus. klúmba, d. pol. klomb, strat de florĭ, ĭar aceasta d. engl. clump, grupa de copacĭ. Cp. și cu bg. klon, ramură, cotor. Bern. 1, 521). Trans. (J. B. 121). Ramură. – Și adj. = „țeapăn, ca lemnu”: îĭ îngheață mîĭnile cleoambe pe toporîște (Agrb. Înt. 133).
cloambă s. v. CRACĂ. CREANGĂ. RAMURĂ.
cloámbă, cloambe, s.f. – (reg.) Creangă, ramură: „Da-n vârvu paloșului, / Cloamba măgheranului. / Cloamba vântu’ o bătea, / Ochii și gura-i râdea” (Antologie, 1980: 70; Tohat). – Et. nec. (DEX, MDA); probabil din săs. klompen, germ. Klumpen „băț” (Drăganu, DA, Galdi, cf. DER).
cloámbă, -e, s.f. – Creangă: „Da-n vârvu paloșului, / Cloamba măgheranului. / Cloamba vântu’ o bătea, / Ochii și gura-i râdea” (Antologie 1980: 70; Tohat-Codru). – Din săs. klompen, germ. Klumpen „băț” (DER).
cloambă, cloambe s. f. prostituată.

cloambă dex

Intrare: cloambă
cloambă substantiv feminin