clípă [At: DOSOFTEI, V. S. 75¹ / V: (îvr) clip sn (Pl: clipuri) / Pl: ~pe / E: clipi] 1 (Îvr; complinit prin „de ochi”) Clipire (1). 2 (Îvr; cop „de ochi”) Interval de timp foarte scurt Si: clipită. 3 (Îlav) Într-o ~ (înv de ceas) Imediat. 4 (Îlav) În câteva ~pe Foarte repede. 5 (Înv; îlav) În toată ~pa Neîncetat. 6 (Îlav) Din ~î n ~ (sau dintr-o – în alta) Îndată. 7 (Îe) O ~! Expresie prin care se cere cuiva să aibă răbdare, să aștepte puțin sau să se oprească.

CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv).

CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv).

CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt (care ține cît ai clipi din ochi); clipită. V. moment, secundă. Recunosc că vînatul își are poezia lui, dar această poezie e legată de clipă și piere cu clipa. SADOVEANU, O. II 229. După o clipă de tăcere... ea începu un cîntec duios de dragoste. BUJOR, S. 33. Încete clipe numărînd, Toi aștepta doar o veni Flăcăul mai curînd. COȘBUC, P. I 282. Ei mergeau... părîndu-li-se ziua ceas și ceasul clipă. CREANGĂ, P. 276. Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Rar, determinat prin «de ochi») Împărăteasa... băgă de seamă întristarea lui, și... nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. ISPIRESCU, L. 103. ◊ Loc. adv. Într-o clipă sau (rar) în clipă = cît ai clipi din ochi., numaidecît, îndată, imediat. Noaptea trece în clipă. Mai avem trei ceasuri pînă la ziuă. SADOVEANU, M. C. 94. Împăratul a poruncit prea-frumoasei să plece în clipă din fața sa. SADOVEANU, D. P. 168. Într-o clipă nu se mai văzu. ISPIRESCU, L. 13. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. În cîteva clipe = foarte repede. Toate astea s-au petrecut în cîteva clipe. CARAGIALE, O. III 89. În clipa aceea = chiar atunci, în momentul de care este vorba. În clipa aceea pescărușul era aproape în dreptul lor. CAMIL PETRESCU, N. 94. Din clipă în clipă = din moment în moment, în orice moment, fără întîrziere, cît de curînd. Andrei sta [în mașinuță]... cu mîna încleștată pe portiera joasă, de parcă ar fi vrut din clipă în clipă să se ridice și să coboare. MIHALE, O. 522. (Cu valoare de interjecție) 0 clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească.

!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe

clípă (moment) s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe

clípă (geol.) s. f., g.-d. art. clípei

CLÍPĂ s. v. moment.

CLÍPĂ s. v. pleoapă.

Clipă ≠ eternitate, veșnicie, frunte

CLÍPĂ ~e f. Interval de timp foarte scurt; moment; clipită; secundă. ◊ În orice ~ oricând; în orice moment. Din ~ în ~ din moment în moment. /v. a clipi

clipă f. 1. mișcare repede prin care s’apropie și se depărtează pleoapele; 2. foarte scurt interval, moment: într’o clipă; fig. lumea asta ’ntreagă e o clipă suspendată EM. [Abstras din clipi].

clípă f., pl. e (din clipesc). Un timp foarte scurt (cît aĭ clipi o dată). Într’o clipă, instantaneŭ, pe loc: într’o clipă să-l găsițĭ!

CLIPĂ s. ceas, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme, (rar) clipeală, (pop.) cirtă, soroc, (înv. și reg.) cescuț. (A sosit ~ cînd...)

clipă s. v. PLEOAPĂ.

DONA PRAESENTIS CAPE LAETUS HORAE (lat.) primește cu bucurie darurile clipei de față – Horațiu, „Ode”, III, 8, 27.

MENS AEQUA IN ARDUIS (lat.) judecată cumpănită în clipe grele – Adagiu de nuanță stoică, recomandând stăpânire de sine în toate împrejurările. Există și la Horațiu, „Ode,” II, 3, 1-2: „Aequam memento rebus in arduis servare mentem” („Ține minte: păstrează-ți spiritul calm în vremurile grele”).