clipotit definitie

31 definiții pentru clipotit

clăpăcí [At: CAMIL PETRESCU, V. 53 / Pzi: ~ăcésc / E: clipoci + bălăci] 1 vi A se mișca prin apă sau noroi, făcând un zgomot specific Cf bălăci. 2 vr (Reg) A se buimăci.
clipocí1 vi [At: C. PETRESCU, S. 141 / V: ~otí / Pzi: ~océsc / E: fo] 1 (D. ape curgătoare) A susura. 2 (Imp) A mânui zgomotos un instrument.
clipocí2 vi [At: CREANGĂ, P. 257 / V: (Trs) ~osí, ~otí2 / Pzi: ~océsc / E: bg клeпaч] (Îrg) 1 (D. oameni) A moțăi. 2 (D. lumină) A varia ca intensitate.
clipocít1 sf [At: DA / V: ~otít / Pl: ~uri / E: clipoci1] 1-2 Clipoceală1 (1-2).
clipocít2 sf [At: DA / V: ~otít / Pl: ~uri / E: clipoci2] 1-2 Clipocire2 (1-2).
clipocít3, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: clipoci2] (Îvr; d. lumânări) Care pâlpâie.
clipotít1 sn vz clipocit1
clipotít2 sn vz clipocit2
CLIPOCÍ1, pers. 3 clipocește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. [Var.: (reg.) clipotí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CLIPOCÍT s. n. Clipoceală1. [Var.: (reg.) clipotít s. n.] – V. clipoci1.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
CLIPOCÍ1, pers. 3 clipocește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. [Var.: (reg.) clipotí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CLIPOCÍT s. n. Clipoceală1. [Var.: (reg.) clipotít s. n.] – V. clipoci1.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
CLĂPĂCÍ vb. IV v. clipoci.
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. Auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gilgîind pe lîngă pîntecele de metal, cum alunecă și murmură și foșnește neîncetat clipocind. DUMITRIU, B. F. 153. Pîriul lat își mînă mai departe apele clipocind. STANCU, 328. Dîmbovița curgea galbenă, tulbure, clipocind pe sub sălcii. C. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 88. – Variante cipotí (C. PETRESCU, S. 141, SADOVEANU, N. P. 182), clăpăcí (CAMIL PETRESCU, V. 53) vb. IV.
CLIPOCÍT s. n. Faptul de a clipoci1; susur, murmur. (Fig.) În șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... străbate mărețul ecou. DEȘLIU, G. 45. Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. POPA, V. 180. – Variantă: clipotít (C. PETRESCU, S. 35) s. n.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci2.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
clipocí1 (a ~) (despre ape) vb., ind. prez. 3 sg. clipocéște, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocít s. n.
clipocí (despre ape) vb., ind. prez. 3 sg. clipocéște, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. clipoceáscă
clipocít s. n.
CLIPOCÍ vb. a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)
CLIPOCÍT s. clipoceală, clipocire, murmur, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ al unei ape.)
A CLIPOCÍ2 pers. 3 ~éște intranz. (despre ape curgătoare) A produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a murmura; a susura; a șopoti. /Onomat.
CLIPOCI vb. a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)
CLIPOCIT s. clipoceală, clipocire, murmur, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ al unei ape.)

clipotit dex

Intrare: clipoci (zgomot)
clipoci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
clipoti intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
clăpăci intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: clipocit
clipotit (numai) singular substantiv neutru
clipocit substantiv neutru (numai) singular