clipocit definitie

41 definiții pentru clipocit

clăpăcí [At: CAMIL PETRESCU, V. 53 / Pzi: ~ăcésc / E: clipoci + bălăci] 1 vi A se mișca prin apă sau noroi, făcând un zgomot specific Cf bălăci. 2 vr (Reg) A se buimăci.
clipocí1 vi [At: C. PETRESCU, S. 141 / V: ~otí / Pzi: ~océsc / E: fo] 1 (D. ape curgătoare) A susura. 2 (Imp) A mânui zgomotos un instrument.
clipocí2 vi [At: CREANGĂ, P. 257 / V: (Trs) ~osí, ~otí2 / Pzi: ~océsc / E: bg клeпaч] (Îrg) 1 (D. oameni) A moțăi. 2 (D. lumină) A varia ca intensitate.
clipocít1 sf [At: DA / V: ~otít / Pl: ~uri / E: clipoci1] 1-2 Clipoceală1 (1-2).
clipocít2 sf [At: DA / V: ~otít / Pl: ~uri / E: clipoci2] 1-2 Clipocire2 (1-2).
clipocít3, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: clipoci2] (Îvr; d. lumânări) Care pâlpâie.
clipotít1 sn vz clipocit1
clipotít2 sn vz clipocit2
CLIPOCÍ1, pers. 3 clipocește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. [Var.: (reg.) clipotí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
CLIPOCÍT s. n. Clipoceală1. [Var.: (reg.) clipotít s. n.] – V. clipoci1.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
CLIPOCÍ1, pers. 3 clipocește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. [Var.: (reg.) clipotí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
CLIPOCÍT s. n. Clipoceală1. [Var.: (reg.) clipotít s. n.] – V. clipoci1.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
CLĂPĂCÍ vb. IV v. clipoci.
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. Auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gilgîind pe lîngă pîntecele de metal, cum alunecă și murmură și foșnește neîncetat clipocind. DUMITRIU, B. F. 153. Pîriul lat își mînă mai departe apele clipocind. STANCU, 328. Dîmbovița curgea galbenă, tulbure, clipocind pe sub sălcii. C. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 88. – Variante cipotí (C. PETRESCU, S. 141, SADOVEANU, N. P. 182), clăpăcí (CAMIL PETRESCU, V. 53) vb. IV.
CLIPOCÍ1, clipocesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A mișca mereu pleoapele, pentru a îndepărta somnul; a moțăi de somn. Cîte nopți vegheat-au, cît au clipocit. Știu ei singuri numai. CONTEMPORANUL, III 629. Cum au clipocit, au slăbit căpăstrul din mînă. SBIERA, P. ◊ 60. Fig. Este curent puțin la uzină, astfel că luminile clipocesc pe străzile din centru. PAS, Z. IV 64. ◊ (Poetic) Stele-n cer au clipocit, Dormi, copile, liniștit. DRAGOMIR, P. 54. Ziua clipocește prin bălțile cu stuh. LESNEA, I. 59. 2. A clipi. Ia lăsați, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene, că luminarea-sa știe ce ne trebuie. CREANGĂ, P. 257.
CLIPOCÍT s. n. Faptul de a clipoci1; susur, murmur. (Fig.) În șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... străbate mărețul ecou. DEȘLIU, G. 45. Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. POPA, V. 180. – Variantă: clipotít (C. PETRESCU, S. 35) s. n.
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci2.
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit.
clipocí1 (a ~) (despre ape) vb., ind. prez. 3 sg. clipocéște, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocít s. n.
clipocí (despre ape) vb., ind. prez. 3 sg. clipocéște, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. clipoceáscă
clipocí (a clipi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. clipoceáscă
clipocít s. n.
CLIPOCÍ vb. a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)
CLIPOCÍ vb. v. ațipi, clipi, dormita, moțăi, picoti, piroti.
CLIPOCÍT s. clipoceală, clipocire, murmur, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ al unei ape.)
A CLIPOCÍ2 pers. 3 ~éște intranz. (despre ape curgătoare) A produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a murmura; a susura; a șopoti. /Onomat.
A CLIPOCÍ1 ~ésc intranz. reg. 1) A clipi des din pleoape pentru a alunga somnul. 2) A ațipi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a picoti; a picura; a dormita; a piroti. /<bulg. klepaț
clipocì v. Mold. a adormi pe jumătate: clipocind mereu din gene CR.
clipocésc v. intr. (frct. d. clipesc). Nord. Clipesc mereŭ. Dormitez, pirotesc.
CLIPOCI vb. a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)
clipoci vb. v. AȚIPI. CLIPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.
CLIPOCIT s. clipoceală, clipocire, murmur, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ al unei ape.)
clipocí, clipocesc, vb. intranz. – 1. A clipi des (pentru a îndepărta somnul). 2. A moțăi. – Din clipi + suf. -oci (Scriban); cf. bg. klepač „pleoapă” (DEX).

clipocit dex

Intrare: clipoci (clipi)
clipoci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: clipoci (zgomot)
clipoci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
clipoti intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
clăpăci intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: clipocit
clipotit (numai) singular substantiv neutru
clipocit substantiv neutru (numai) singular