clinti definitie

2 intrări

14 definiții pentru clinti

clintí [At: BIBLIA (1688), 3861 / Pzi: ~tésc / E: nct] 1-2 vtr A (se) mișca puțin din loc Si: a (se) urni, a (se) deplasa, (îvp) a clăti. 3 vir (Nob) A schimba. 4 vr (Fig; înv) A șovăi. 5 vt (Fig; dob îcn) A determina pe cineva să-și schimbe o hotărâre, o părere etc.
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec.
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec.
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. Tranz. 1. (Adesea determinat prin «din loc») A mișca puțin din loc (dLe obicei depunînd un efort); a urni, a deplasa. încercă să-și ridice tatăl de pe plug, dar nu izbuti nici să-l clintească. DUMITRIU, V. L. 12. Și doar te-a împinge păcatul să clintești vreo piatră din locul său... c-apoi atîta ți-i leacul. CREANGĂ, P. 219. La el Gruie se ducea, Mîna-n coamă că-i punea, Din loc nici că mi-l clintea! ALECSANDRI, P. P. 79. ◊ Refl. Nu se clinti cînd auzi la sjhatele ei fîșîind prin iarbă niște picioare desculțe. CAMILAR, TEM. 193. Piatra nici că se clinti din loc măcar. ISPIRESCU, L. 228. Stă neadormit zi și noapte, tot într-una, fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea. ALECSANDRI, P. P. 100. 2. Fig. A determina pe cineva să renunțe sau să se abată de la convingerile sau hotărîrile sale. Omul acesta trebuie să fie pildă pentru bărbații noștri, nimic nu-l clintește din încrederea că-i pe drumul cel bun. CAMILAR, TEM. 60.
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clinteáscă
CLINTÍ vb. a (se) clătina, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vâșca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)
clintí (-tésc, -ít), vb. – A mișca, a întoarce. Sl. krętati „a răsuci” (cf. scrinti), prin intermediul unei forme neatestate *crinti, a cărei alterare posterioară este neclară (Procopovici, Dacor., X, 70). Înainte, DAR propusese un sl. *klentiti, rezultat al contaminării lui klenuti „a mișca” cu klatiti „a agita.” – Der. clinteală, s. f. (mișcare, deplasare; acțiunea de a mișca); neclintire, s. f. (nemișcare); neclintit, adj. (nemișcat).
A CLINTÍ ~ésc tranz. A face să se clintească. /Orig. nec.
A SE CLINTÍ mă ~ésc intranz. 1) A se mișca (puțin) din loc; a se urni. 2) fig. A se abate de la convingerile și deciziile anterioare. /Orig. nec.
clintì v. a mișca din loc, a face o mișcare: tot turnul s’a clintit Gr. Al; [Probabil formă nazalizată din clăti].
clintésc v. tr. (rudă cu cletin, clatin și infl. de scrîntesc. V. sclintesc). Urnesc, mișc puțin: stînca nicĭ nu s’a clintit macar!
CLINTI vb. a (se) clătina, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vîșca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)
clințî, clințesc, vb. tranz. – A desface cu dinții semințe de dovleac sau de floarea-soarelui (Lenghel, 1979). – Cf. clanț, clănțăni sau clință „clanță”.

clinti dex

Intrare: clinti
clinti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: clințî
clințî