clemență definitie

14 definiții pentru clemență

cleménță sf [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / Pl: ~țe / E: lat clementia, fr clémence] (Liv) Indulgență (față de inferiorii care au greșit).
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. (Livr.) Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. (Rar) Atitudine de îndurare, de iertare; indulgență, bunătate (a unui superior față de inferiorii săi).
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
CLEMÉNȚĂ s. v. iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, milostivire.
CLEMÉNȚĂ s.f. (Rar) Iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate, blândețe. [Cf. lat. clementia, it. clemenza].
CLEMÉNȚĂ s. f. iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate. (< fr. clémence, lat. clementia)
CLEMÉNȚĂ ~e f. livr. Atitudine plină de blândețe și de înțelegere. /<lat. clementia, fr. clémence
clemență f. îndurare, milostivire.
*cleménță f., pl. e (lat. clementia). Îndurare, calitatea de a fi ĭertător.
clemență s. v. IERTARE. INDULGENȚĂ. ÎNDURARE. ÎNGĂDUINȚĂ. MILOSTIVIRE.
clemență, clemențe s. f. (jur.) infractoare tânără, aflată la primul proces penal.

clemență dex

Intrare: clemență
clemență substantiv feminin