clei definitie

24 definiții pentru clei

clei2 vt [At: PALIA (1581), 31/15 / Pzi: ~éz / E: clei] (Înv) A încleia.
clei4 smp vz creier
clei1 sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) crei / Pl: ~uri / E: vsl клeи] 1 Substanță (vâscoasă) obținută din oase, din unele plante sau sintetic, cu care se pot lipi între ele obiecte sau părți de obiecte. 2 (Fig) Substanță vâscoasă și lipicioasă care seamănă cu cleiul (1). 3 (Îvr; aco „de pește”) Materie lipicioasă extrasă din bășica înotătoare a unor pești. 4 (Fam; îe) A fi ~ A nu ști nimic (din materia unui examen). 5 (Fam; îae) A fi beat turtă. 6 Rășină de copac. 7 (Înv; șîs) ~ negru Smoală. 8 (Fam) Cerumen. 9 (Fig; arg) Spermă. 10 (Arg; îe) A da (sau a pune) un ~ A avea contact sexual.
cléi3 sms [At: H IV, 176 / Pl: ~uri / E: ger Klee] (Bot; Ban) 1 Trifoi. 2 Lucernă.
clei5 sn [At: BORZA, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Bot; reg; îc) ~ul pământului Algă din familia nostocacee (Nostoc communis).
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej.
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținute pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej.
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vîscoasâ, extrasă din pește și din diverse plante sau materii animale, cu ajutorul căreia se pot lipi diferite obiecte. V. pap, cocă. Au scăzut prețul la pește, clei și icre. CONTEMPORANUL, VII 118. Hîrbul cu călacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 82. Expr. (Familiar) A fi clei = a) a fi ignorant, a nu ști nimic; a fi tufă. He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla? – Sare el de jos, îl ascult, – clei! CREANGĂ, A. 92; b) a fi beat turtă. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor pomi (mai ales pruni, cireși și vișini) și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – V. rășină.
clei s. n., pl. cléiuri
clei s. n., pl. cléiuri
CLEI s. lipici. (A prinde ceva cu ~.)
CLEI s. v. ceară, cerumen.
cléi (cléiuri), s. n.1. Lipici, pap. – 2. Substanță care lipește (pentru prins păsări). – 3. Gumă, latex, rășină. – 4. Cerumen, ceară din ureche. – 5. (Adj., arg. școlăresc) Care nu știe nimic; se spune despre elevii care nu știu să răspundă la întrebări. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija. – Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleială, s. f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipește cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. năclăi.
CLEI ~uri n. 1) Soluție vâscoasă cu proprietăți adezive care servește la lipitul diverselor materiale. 2) Suc gros ce se scurge din scoarța unor copaci. ~ de prun.A fi ~ a) a nu fi pregătit la obiect; b) a fi foarte beat. /<sl. klej
clei s.m. sg. (reg.) trifoi, lucernă.
cleiu n. 1. materie lipicioasă întrebuințată de tâmplari pentru a împreuna scânduri sau de păsărari pentru prinderea păsărilor; 2. grăsime din urechi; 3. Mold. de loc, de fel: știi tabla? îl ascult... cleiu! CR. [Slav. KLEĬ].
cleĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus.). Substanță care servește la lipit lucrurile între ele, la prins păsările ș. a. Substanța pe care o secretează urechile și care se numește maĭ mult ceară. Substanța pe care o secretează uniĭ arborĭ pin crăpăturile cojiĭ. Adv. Fam.: Cleĭ!, ĭoc, tufă, nimica: Eŭ mă așteptam să găsesc ceva. Cînd colo, cleĭ! V. și hleĭ.
CLEI s. lipici. (A prinde ceva cu ~.)
clei s. v. CEARĂ. CERUMEN.
cléi, cleiuri, (crei), s.m., pl. – (dial.) Creier. Sens atestat în toate satele de pe valea Marei și a Vișeului; pe valea Izei se folosește crei, creri (ALRRM, 1969: 6). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. clei, crei (Apșa de Jos, Plăiuț). – Var. a lui creier (< lat. c(e)rebellum) (MDA)
cléi, -uri, s.n. – Creier. Sens atestat în toate satele de pe valea Marei și a Vișeului; pe valea Izei se folosește crei, creri (ALR 1969: 6). – Din sl. klei.
a trage un clei expr. (obs.) a practica sex oral.
clei2 adj. invar. 1. care nu știe absolut nimic (la o examinare). 2. foarte beat.
clei1 cleiuri s. n. 1. contact sexual. 2. spermă.

clei dex

Intrare: clei
clei substantiv neutru