cleștar definitie

22 definiții pentru cleștar

cleștár1 sn [At: (a. 1800) IORGA, S.D. XVI, 21/ V: (înv) criștál, criștái, ~ál, cliș~, criș~, criș-iu, clistár, clistáriu / Pl: ? / E: mg kristály] (Azi poetic) Cristal.
cleștár2 sn [At: DAME, T. 88 / Pl: ~e / E: clește + -ar] 1 (Înv) Clește special cu care se trag cercurile pe vasele din doage de lemn. 2 (Reg) Prăjini puse cruciș pe acoperiș pentru a-i mări rezistența. 3 (Reg) Unealtă de pescuit asemănătoare cu sacul, dar mai lungă și cu gura mai mare.
CLEȘTÁR1 s. n. (Poetic) Cristal. – Din magh. kristály.
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.
CLEȘTÁR1 s. n. (Poetic) Cristal. – Din magh. kristály.
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se trag forțat cercurile la vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.
CLEȘTÁR s. n. (în literatură) Cristal. Dealurile abureau și unele creste de dealuri seînteiau de lumina soaretu, parcă s-ar fi presărat cleștar peste ele. CĂLUGĂRU, O. P. 399. Pardoseala era de cleștar, iară învălitoarea era de acioaie și de plumb. ISPIRESCU, L. 94. Mi-or face pahar, Pahar de cleștar. TEODORESCU, P. P. 62. ◊ Fig. Prin văzduhul de cleștar zboară vulturul. DEȘLIU, M. 68. Un izvor, un arc de cleștar... își făcea drum la vale aproape fără zgomot și se prelingea pe un pat de ierburi pletoase. SADOVEANU, P. S. 156. Frunzele picurau încă stropi de cleștar. C. PETRESCU, S. 19. Dar a venit un vînt de gheață, și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins ințurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, Î. G. 43. ♦ Sticla frumoașă și limpede ca cristalul, cristal artificial. Clopoțeii de cleștar... sunau limpede. C. PETRESCU, C. V. 78. Lingurițele rînduite în pahare de cleștar... răsună pripit a bani... trîntiți pe piatră ș-a piuitură limpede de crisia. DELAVRANCEA, S. 139. – Variantă: (regional) cliștár (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20) s. n.
cleștár1 (cristal) s. n.
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștár (cristal) s. n.
cleștár (unealtă) s. n., pl. cleștáre
CLEȘTÁR s. v. cristal.
CLEȘTÁR s. I. (TEHN.) clește. (Cu ~ul dogarul trage cercurile la butoaie.) II. (ZOOL.; Tyrogliphus farinae) păianjenul făinii.
cleștár (-ruri), s. n. – Cristal. Mag. kristály (Drăganu, Dacor., III, 712; DAR). Este dublet al lui cristal, s. n., din fr.
CLEȘTÁR1 ~e n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricație specială, folosită în optică și la fabricarea veselei etc.; cristal. 2) poet. Cristal natural. /<ung. kristály
CLEȘTÁR2 ~i m. 1) Specie de organisme mici, având aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt. 2) Mic animal din clasa arahnidelor, care se hrănește cu făina cerealelor depozitate în magazii. /clește + suf. ~ar
CLEȘTÁR3 ~e n. Unealtă de dogărie cu care se trag cercurile vaselor; clește. /clește + suf. ~ar
cleștar m. numele popular al cristalului artificial: pardoseala era de cleștar ISP.
cleștar n. cleștele dogarului.
cleștár, V. cristal.
CLEȘTAR s. cristal. (Un pahar de ~.)
CLEȘTAR s. (TEHN.) clește. (Cu ~ dogarul trage cercurile la butoaie.)

cleștar dex

Intrare: cleștar
cleștar substantiv neutru