clauză definitie

15 definiții pentru clauză

cláuză sf [At: GHICA, S. 470 / P: cla-u~ / Pl: ~ze / E: fr clause] 1 Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un contract etc. 2 (Îs) ~ penală Clauză (1) Într-un contract civil prin care o persoană se obligă să plătească, în caz de neexecutare, o anumită sumă de bani. 3 (Îs) ~ cominatorie Clauză (2) penală ce urmărește să asigure executarea contractului. 4 (Îs) ~ compromisorie Dispoziție contractuală prin care părțile se obligă să soluționeze neînțelegerile pe cale arbitrală. 5 (Îs) ~ de stil Clauză (1) ce se găsește în toate actele de aceeași natură. 6 (Îs) ~ de ordin Dispoziție ce urmărește transmiterea unui drept de creanță prin gir. 7 (Îs) ~ leonină Dispoziție contractuală care urmărește să asigure avantaje mult superioare unor contractanți în detrimentul celorlalți. 8 (Îs) ~ aur Clauză (1) contractuală prin care debitorul se obligă să plătească în monedă de aur (sau în raport cu deprecierea monedei față de aur). 9 (Îs) ~za națiunii celei mai favorizate Clauză (1) dintr-un tratat ce atribuie beneficiarului avantajele acordate unor terți. 10 (Îs) ~ de nerăspundere Convenție accesorie a unui contract prin care părțile înlătură, total sau parțial, răspunderea ce le-ar reveni în caz de neexecutare. 11 (Îs) ~ rezolutorie Dispoziție dintr-un act juridic în temeiul căreia actul respectiv va fi reziliat dacă una din părți nu-și îndeplinește obligația (sau intervine un eveniment în afara voinței părților). 12 (Îs) ~ testamentară Clauză (1) într-un testament ce cuprinde o dispoziție de ultimă voință.
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un tratat, într-un contract etc. [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție specială prevăzută într-o convenție. într-un tratat, într-un contract etc. Contractele se încheie prin Ministerul Gospodăriei Silvice, care are dreptul a le rezilia în caz de nerespectare a clauzelor stabilite. B. O. 1953, 38. Ai adăugat cu creionul un rînd abil, care înlătura tocmai clauza aceasta. CAMIL PETRESCU, T. II 587. – Pronunțat: cla-u-.
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
cláuză s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
CLÁUZĂ s. (JUR.) condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.)
CLÁUZĂ s.f. Dispoziție, articol special al unei convenții, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause].
CLÁUZĂ s. f. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc. ♦ ~ a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state. (< lat. clausa, fr. clause)
cláuză (cláuze), s. f. – Dispoziție prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause. – Der. clausulă, s. f.
CLÁUZĂ ~e f. Dispoziție (specială) prevăzută într-un act juridic. ◊ ~a națiunii celei mai favorizate clauză prin care, într-un acord internațional, părțile contractante se angajează să-și acorde reciproc condiții și înlesniri economice echivalente celor pe care le-au acordat sau le vor acorda oricărui alt stat. [G.-D. clauzei; Sil. cla-u-] /<fr. clause, lat. clausa
clauză f. dispozițiune particulară a unui act particular sau public.
*cláuză f., pl. e (mlat. clausa, dim. cláusula, articul, dispozițiune, d. cláudere, clausum, a închide. V. închid). Dispozițiune particulară a unuĭ act, a unuĭ contract ș. a.
CLAUZĂ s. (JUR.) condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.)
CLÁUZĂ (< fr., lat. m.) s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (contract, tratat). ♦ C. penală = c. prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (obișnuit o anumită sumă de bani). ◊ C.-aur = c. prin care se precizează că plata unei mărfi sau rambursarea unui credit se va efectua în aur (c.-aur în lingouri) sau în valută (c.-aur în valută). ◊ C. valutară = prevedere expresă inserată în contractele economice, în acordurile de credit sau de plăți între state, prin care prețul se poate stabili sub una din următoarele forme: a) exprimarea prețului într-o valută considerată stabilă (forte), alta decît aceea a decontării și care la data plății se va fi raportat la valuta prețului, înlăturîndu-se astfel oscilațiile valutei în care se face plata; b) exprimarea prețului și a modalității de decontare în aceeași valută, cu mențiunea că prețul de decontare se modifică în proporția în care se schimbă cursul valutei de tranzacție, față de o terță valută considerată forte și prevăzută în contract. ◊ C. la ordin = c. a unui efect de comerț care permite transmiterea dreptului de creanță prin andosare (conține în mod necesar „la ordin”). ◊ Clauza națiunii celei mai favorizate = c., prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat, de exemplu în relațiile de credit, financiare, bilaterale de licență de import și export, aceleași avantaje și privilegii pe care le-a acordat ori le va acorda oricărui alt stat.

clauză dex

Intrare: clauză
clauză substantiv feminin
  • silabisire: cla-u-