clasic definitie

15 definiții pentru clasic

clásic, ~ă [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 175 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr classique, lat classicus] 1 a (Înv) Care aparține Antichității greco-latine. 2 a (D. opere literare, științifice, artistice) Care poate fi luat drept model. 3 a (Pex) Care este alcătuit după canoanele tradiționale. 4-5 sm, a (Artist, om de știință etc.) de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 6 a Care concentrează caracteristicile unui lucru, ale unei situații etc. 7 a Care este folosit curent. 8-11 a Care aparține clasicismului (1-4). 12-15 a Referitor la clasicism (1-4). 16 a (Îoc muzică ușoară, îs) Muzică ~ă Muzică simfonică.
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
CLÁSIC, -Ă, clasici, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care întrunește condițiile perfecțiunii; care poate fi luat drept model. Capitalul lui Marx este o operă clasică. ▭ Genialele teze din Aprilie ale lui Lenin constituie un model clasic de analiză marxistă a situației istorice complicate in epoca revoluției, de elaborare a unei linii strategice și tactice a partidului comunist pentru asigurarea victoriei revoluției socialiste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2328. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.) Recunoscut ca perfect, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor. Tolstoi este autorul clasic cel mai răspîndit din literatura rusă a secolului al XIX-lea. ◊ (Substantivat) Clasicii marxismului au arătat că chestiunea națională trebuie privită în legătură cu sarcinile ce stau în fața clasei muncitoare. REZ. HOT. I 30. Marii clasici realiști Caragiale, Eminescu, Creangă, Coșbuc ș.a, sînt redați poporului, opera lor este analizată în lumina marxism-leninismului, pentru ca nimic din ceea ce a fost înaintat și valoros în trecut să nu se piardă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 91. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele) ale unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic. In țările clasice ale democrației parlamentare burgheze, ca Franța, cele mai elementare principii parlamentare sînt călcate în picioare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 127. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile... Un lung convoi de șlepuri, legate două cîte două, după imaginea clasică a prizonierilor le urmează supuse. BOGZA, C. O. 405. 3. Care privește lumea antică greco-latină, care aparține culturii acestei lumi; care se referă (în special) la literatura antică, caracterizată prin echilibru, sobrietate și armonia fondului cu forma. Limbi clasice. Filologie clasică. Demostene și Virgiliu sînt scriitori clasici, cm Artiștii antici, clasici, au ajuns să exprime natura înconjurătoare... cu... plasticitate. GHEREA, ST. CR. I 220. Limba latină clasică = un aspect al limbii latine întrebuințat de scriitorii din epoca clasică. ♦ Caracteristic antichității greco-latine sau moravurilor antice. Entuziasmul... înaripează inima poetului, ori de cîte ori vorbește de eroismul grecilor, care au știut să moară cu o bărbăție clasică pe zidurile Misolonghiei. MACEDONSKI, O. IV 73.
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clásic adj. m., pl. clásici; f. sg. clásică, pl. clásice
CLÁSIC adj. 1. v. reprezentativ. 2. v. obișnuit.
CLÁSIC, -Ă adj. 1. Referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichității greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, ajuns la perfecțiune. ♦ (și s.m.; despre scriitori, artiști etc.) Care aparține clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un înalt nivel de perfecțiune, care aparține unei epoci considerate perfectă, model. 4. Care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].
CLÁSIC, -Ă adj. 1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune. ◊ (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)
CLÁSIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de clasicism; propriu clasicismului. Literatură ~că. 2) (despre opere literare, științifice etc.) Care servește ca model de perfecțiune. Operă ~că. 3) (despre scriitori, artiști etc.) A cărei operă își păstrează valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc în mod obișnuit. /<fr. classique, lat. classicus
clasic a. 1. destinat a fi citit în clase: autori clasici, opere clasice; 2. se zice despre scriitorii și scrierile ce se propun ca modele perfecte, ca autorități; 3. ce ține de antichitatea greco-romană și, în opozițiune cu romantic, de scriitorii cari urmează vechile regule de compozițiune literară; 4. care excelează, ce poate servi de model: Anglia e țara clasică a libertății.
*clásic, -ă adj. (lat. classicus, de prima clasă). Distins, însemnat, ilustru, sănătos, viguros, care poate servi de model: poet clasic, poezie clasică. Conform regulelor trase de Grecĭ și de Romanĭ, distins: frumuseță clasică. Genu clasic, cel greco-roman orĭ al scriitorilor sec. 17, opus celuĭ romantic. Filologia clasică, cea greco-latină. Subst. Autor care poate servi de model: a studia clasiciĭ latinĭ. Adv. În mod clasic: a scrie clasic.
CLASIC adj. 1. caracteristic, reprezentativ, specific, tipic. (Un exemplu ~.) 2. curent, frecvent, obișnuit, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.)
CLÁSIC, -Ă, (< fr., lat.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. ◊ (LOG.) Logică c. = logică bivalentă, prin opoziție cu logicile plurivalente, modale și intuiționiste. 2. Adj. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, care a ajuns la perfecțiune. 3. S. m. Scriitor, artist care a produs opere clasice (1, 2). 4. Tipic, caracteristic.
CLÁSIC, -Ă adj. (cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus): în sintagmele filologie clasică și latină clasică (v.).

clasic dex

Intrare: clasic
clasic adjectiv