Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 953807:

clánță, clanțe, s.f. – (onom.) Poreclă dată femeilor care au dinții mari (ALRRM, 1969: XXII). La începutul sec. XX, clanța de la ușă avea un „dinte” ce se ridica prin apăsarea mânerului și, după închiderea ușii, se așeza într-un lăcaș montat pe tocul ușii. – Din clanț (formă onomatopeică) (Scriban, DEX, MDA).

Clanță dex online | sinonim

Clanță definitie