cláncăt sn [At. TDRG / Pl: ~uri / E: clanc + -ăl] (Rar) Clăncăit.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. Clăncăit. Clancăte de clopoței. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.

cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte

cláncăt s. n., pl. cláncăte

CLÁNCĂT ~e n. Zgomot provocat de lovirea a două obiecte. /clanc + suf. ~ăt