claie definitie

13 definiții pentru claie

cláie sf [At: BIBLIA (1688), 44 / V: (reg) cláne / Pl: clắi / E: bg, srb клaдния] 1 Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei conică. 2 (Reg) Grămadă mare de lemne așezate în formă conică și destinate arderii pentru a se obține cărbuni. 3 (Pex) Fân sau cereale care încap într-o claie (1). 4 (Fig) Mulțime, îngrămădire dezordonată de lucruri sau ființe. 5 (Îvp; îe) ~ mare și fân rău Om înalt și prost. 6 (Îe) ~ peste grămadă îngrămădire dezordonată. 7 (Îvr; îae) Belșug. 8 (Buc; îs) ~ de ouă 30 de ouă vopsite. 9 (Îrg; îs) ~a Domnului Joc de copii în care copiii se răstoarnă unul peste altul.
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja.
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., scr. kladnja.
CLÁIE, clăi, s. f. 1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale etc., de obicei de formă conică. V. șiră, gireadă, stog. Așezi snopul cu spicele în sus, să le mai bată soarele pînă-nspre seară, cînd vor fi clădite clăile. STANCU, D. 190. Cică vrei să stingi cu paie Focul cînd e-n clăi cu fîn, Ș-apoi zici că ești romîn! COȘBUC, P. I 226. Se duse drept spre o claie de fîn ce se afla în fundul curții, își găti un culcuș și se culcă. SLAVICI, O. I 222. Pentru tine, mîndră, hăi, Mi-a pierit iarba-ntre văi Și bucatele-n hotară, Nouă clăi și nouă cară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ◊ Fig. Mare grămadă Făcea, Din turci claie Ridica. TEODORESCU, P. P. 572. 2. Grămadă de obiecte sau de oameni grupați fără nici o ordine. Mii și mii de femei și de copii dorm pe cîte o claie de calabalîc. V. ROM. noiembrie 1953, 420. În fundul salonului, o claie de duduci stăteau în cerc pe scaune și jucau ceva. HOGAȘ, H. 84. L-a ascuns sub o claie de har aci. CARAGIALE, O. III 41. Căsătorie bună! să te văd c-o claie de copii și cu floricele la urechi. ALECSANDRI, T. 759. ◊ (În comparații și metafore) Nici vorba nu isprăvea, Pintea tot claie-i punea [pe turci]. BIBICESCU, P. P. 319. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întîmplare, la nimereală. Pardoseala era căptușită Cu tot felul de cărți și reviste, claie peste grămadă. PAS, Z. I 272. Întunecîndu-se, copiii au început să se neliniștească, dar au plîns cît au plîns, apoi... au adormit unul după altul, așa claie peste grămadă. SLAVICI, N. I 337. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă în cîteva trăsuri, conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști. CARAGIALE, O. I 355.
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clăii; pl. clăi
CLÁIE s. 1. v. căpiță. 2. (fig.) tufă. (O ~ de păr.)
cláie (clắi), s. f.1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale. – 2. Mulțime, cantitate mare. – Var. (Trans de Sud.) clane. Sl. *klanja, în loc de kladnja (cf. sb., rut. kladnja), după cum se confirmă prin var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz, Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un der. din sl. klasti, cf. clàdi; cf. și slov. claja „furaj, nutreț” (Miklosich, Lexicon, 188). – Der. (în)clăi, vb. (a face clăi).
CLÁIE clăi f. 1) (din snopi de cereale, fân etc.) Grămadă mare și înaltă, clădită în formă conică; stog; căpiță. 2) fig. (din obiecte, ființe etc.) Grămadă mare în dezordine. ◊ ~ peste grămadă la întâmplare; în dezordine. [G.-D. clăii; Sil. cla-ie] /<bulg., sb. kladnja
claie f. grămadă mare de fân sau de paie de formă conică: din snopi se face claie și din clăi stoguri; claie peste grămadă, unul peste altul, arababură. [Serb. KLADNĬA].
cláĭe f., pl. ăĭ (sîrb. kladnja, claĭe mică, căpiță, nsl. klâja, nutreț, d. vsl. klasti-kladon, a clădi). Mold. sud. Grămadă de fîn în formă definitivă (stog): cele maĭ marĭ clăĭ eraŭ abea ca niște boghece (Sov. 83). Munt. Grămadă de fîn în forămă provizorie (căpiță). Mold. nord. Grămad de 12 snopĭ: din polog snop, din snop claĭe, din claĭe odobaĭe și... la arie (Lit. pop.)! Claĭe peste grămadă, unu peste altu, alandala, în dezordine. V. clit și vraf.
CLAIE s. 1. căpiță, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (O ~ de fîn.) 2. (fig.) tufă. (O ~ de păr.)
claie peste grămadă expr. în dezordine, de-a valma.

claie dex

Intrare: claie
claie substantiv feminin