clătinătúră sf [At: CARAGIALE, M. 296 / V: (înv) clet~ Pl: ~ri / E: clătina + -tură] (Înv) 1-5 Clătinare (1-5).

CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură.

CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură.

CLĂTINĂTÚRĂ, clătinaturi, s. f. Mișcare șovăitoare. Doi răniți trec rezemați, cu clătinături stranii. C. PETRESCU, II 35. Văzind frații lui clătinătura lanțului, au știut acuma că Sucnă-Murgă nu este mort. SBIERA, P. 95.- Variantă: (regional) cletinătúră (CARAGIALE, O. II 12) s. f.

clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri

clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri

CLĂTINĂTÚRĂ s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. zgâlțâitură.

clătinătură f. mișcare șovăitoare.

clătinătúră f., pl. ĭ. Rezultatu clătinăriĭ, zguduitură: dintr’o singură clătinătură, zidu s’a dărămat.

CLĂTINĂTURĂ s. 1. clătinare, clătinat, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 3. scuturătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, (Mold.) zbihuială. (Cu o ~ zdravănă l-a sculat.)