clăpăug definitie

14 definiții pentru clăpăug

clăpăug, ~ă [At: CREANGĂ, GL. / V: căplăug, cleapaug, tăplăug / Pl: ~ugi, ~uge / E: ucr клaпoyхий] 1-2 smf a (Persoană) care are urechi mari. 3-4 a (D. ureche) Mare și proeminentă (sau atârnândă). 5 smf Animal cu urechi mari (și atârnânde). 6 smf (D. oameni; prt) Prostănac.
clépeș, ~ă a [At: DR. V, 175 / Pl: ~i, ~e / E: clep + -eș] (Reg) Clăpăug.
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -e, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și animalelor) Mare și aplecat în jos. V. bleg. Zării capete roșcate [de cai], urechi ciulite, allele căzute, clăpăuge. CAMILAR, N. I 29. I-a ieșit ș-acolo nainte Agripina, și-ndărătul ei un om slab și bleg, cu urechile clăpăuge. SADOVEANU, O. III 630. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. ◊ (Prin analogie) Am rîs și eu ca o cizmă cu urechi clăpăuge, dar să știi că ai dreptate. SADOVEANU, P. M. 177. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac, bleg. Strigase... cu hazul lui de flăcău clăpăug: Fraților, am venit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60. – Variantă: căplăúg, -ă (CONTEMPORANUL, VIII 289) adj.
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. sg. clăpăúgă, pl. clăpăúge
CLĂPĂÚG adj. atârnat, bleg, blegit, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)
clăpăúg (clăpăúgă), adj. – Care are urechile mari și căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).
CLĂPĂÚG ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre animale) Care are urechi mari și lăsate în jos; urecheat. 2) (despre urechi) Care sunt mari și atârnă în jos. 3) fig. (despre oameni) Care vădește lipsă de inteligență și de caracter; prostănac. [Sil. -pă-ug] /<ucr. klapo-uchy
clăpăug a. Mold. 1. cu urechile aplecate (despre mascuri și câini); 2. (ironic) despre om: avea niște urechi clăpăuge CR. [Slovean KLAPOUH (din klapati, a lăsa jos, și uho, ureche)].
căplăúg (nord) și clăpăúg (sud), adj. (rus. kaploúhiĭ, [úho, ureche]; rut. klapoúhiĭ, bg. klepouh, sîrb. klapouh, klempav, klompav. V. clămpănesc). Cu urechile blegĭ (plecate în jos): porc, cîne, Jidan clăpăug. Bleg, care cade în jos: urechĭ clăpăuge (Sadov. VR. 1911,1,15, și Cr.). V. flenc.
clăpăúg, V. căplăug.
CLĂPĂUG adj. atîrnat, bleg, blegit, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

clăpăug dex

Intrare: clăpăug
clăpăug adjectiv