clăncăi definitie

8 definiții pentru clăncăi

clăncăí vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăí / Pzi: ~ésc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
CLĂNCĂÍ, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá
A CLĂNCĂÍ pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi
clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].

clăncăi dex

Intrare: clăncăi
clăncăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a