clănțănit definitie

26 definiții pentru clănțănit

clănțăni [At: NEGRUZZI, S. I, 295 / V: clen~, clențení / Pzi: ~nésc / E: clanț + -ăni] 1 vi (D. dinți) A se ciocni ritmic (de frig sau frică). 2 vi (D. fălcile animalelor) A se ciocni cu zgomot. 3 vi A produce un zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 vi A apăsa repetat și zgomotos clanța ușii. 5 vi (Fig; dep) A flecări. 6 vir (Fig) A împunge cu vorba. 7 vr A se certa. 8 vi (Rar; d. căței) A lătra.
clănțănít sn [At: DA / Pl: ~uri / E: clănțăni] 1-8 Clănțănire (1-8).
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
CLĂNȚĂNÍT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV.] – Clanț + suf. -ăni.
CLĂNȚĂNÍT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni sau animale, de obicei întărit prin «din dinți» sau urmat de determinări cauzale) A-și ciocni dinții în mod ritmic (de frig, de frică etc.). Se sculară toate dihoniile și unde începură să răgească și să clănțănească din dinți, de te apuca fiorile morții de frică. POPESCU, B. II 22. A-nceput să tremure, clănțănind ca-n toiul frigurilor. CARAGIALE, O. III 47. Au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămeșa de pe dînșii. CREANGĂ, P. 254. ◊ (Cu inversarea construcției) Dinții îi clănțăneau de frig. BART, E. 238. Cluceru ținea porunca domnească in mînă și dinții îi clănțăneau în gură. GHICA, S. A. 52. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Un gust de pine cazonă, acră, îi umplu gura, clănțăni dinții în gol, oftă urmărind mai departe, cu gîndul, armata aceea fumurie. CAMILAR, N. II 140. 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. A clănțăni din clește. ▭ (în forma clențăni) Marcu... purcedea, Din oțele clențănind Și din gură chiuind. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ (Cu inversarea construcției) Gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. CARAGIALE, O. I 291. ♦ A mișca repetat, cu zgomot, clanța ușii. Nanina... clănțăni și strigă și mai tare: deschideți! D. ZAMFIRESCU, la TDRG. 3. Fig. A vorbi mereu, a flecări. (în forma clențeni) Nu mai clențeni... și ieși afară! ALECSANDRI, T. I 32. ♦ Refl. reciproc. A se certa, a se sfădi. Spune-i așa papistașului, că noi n-avem știință midtă, dar slujba ne-o facem; și că nu vreau să mă clănțănesc cu el. SADOVEANU, Z. C. 48. O luam razna prin sat și mă bucuram nespus cînd vedeam pe Moș Vîrlan clănțănindu-se cu răzeșii de pe la noi, de altfel cu toții guri foarte agere. SADOVEANU, O. A. II 104. – Prez. ind. și; clănțăn (DUMITRIU, N. 72). – Variante: clanțăí (NEGRUZZI, S. I 152), clențăní, clențení vb. IV.
CLĂNȚĂNÍT s. n. Clănțănire, clănțăneală. Aud pe neașteptate clănțănitul unei mitraliere dușmane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156,5/2. Și brusc mitraliere s-au pornit. Un clănțănit uscat de oase seci, Strident și alarmant, Sfîșie noaptea către stele. CAMIL PETRESCU, V. 45.
!clănțăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clănțănésc/ clắnțăn, imperf. 3 sg. clănțăneá; conj. prez. 3 să clănțăneáscă/să clắnțăne
clănțănít s. n.
clănțăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțănésc, imperf. 3 sg. clănțăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. clănțăneáscă
clănțănít s. n.
clănțăní vb., ind. prez. pers. 1 sg. clănțănesc / clănțăn
CLĂNȚĂNÍ vb. a dârdâi. (Îi ~ dinții.)
CLĂNȚĂNÍ vb. v. ciondăni, ciorovăi, flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
CLĂNȚĂNÍT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dârdâială, dârdâit. (~ al dinților.)
A CLĂNȚĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre dinți) A se ciocni repetat și cu zgomot unul de altul (de frig, de frică etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticlă) A produce un clănțănit; a face „clanț-clanț”. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a clămpăni; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clanț + suf. ~ăni
A SE CLĂNȚĂNÍ mă ~ésc intranz. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /clanț + suf. ~ăni
CLĂNȚĂNÍT n. Zgomot produs de ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. /v. a clănțăni
clănțănì v. a lovi taie și des clanța ușii: l. a toca dinții în gură de frig; 2. fig. a flecări într’una; 3. a lătra ca cățeii cei mici. [Onomatopee].
clănțănit n. lucrarea de a clănțăni și efectul ei.
clănțănésc v. intr. (rut. kláncati, a. î.; sîrb. klancati, a osteni. V. clanț). Se zice despre lucrurile care fac clanț, ca bucățile de metal, dințiĭ ș. a.: foarfecele clănțănește în mîna bărbieruluĭ, dințiĭ clănțănesc de frig. Fig. Iron. Vorbesc mult și în deșert, clămpănesc.
CLĂNȚĂNI vb. a dîrdîi. (Îi ~ dinții.)
clănțăni vb. v. CIONDĂNI. CIOROVĂI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
CLĂNȚĂNIT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ al dinților.)
clănțăni, clănțănesc v. i. v. clămpăni (1.)

clănțănit dex

Intrare: clănțăni (1 clănțăn)
clănțăni 1 clănțăn verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: clănțăni (1 clănțănesc)
clănțăni 1 clănțănesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: clănțănit
clănțănit substantiv neutru