clăbuc definitie

15 definiții pentru clăbuc

clăbúc sm [At: I. IONESCU, C. 198/19 / V: clabúc / Pl: ~úci / E: bg клaбyк, srb klabuk] 1 Spumă care apare la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2 Spumă de săpun cu apă. 3 Spumă de salivă. 4 (Fam; îe) A face ~i la gură A vorbi mult (și cu furie). 5 Sudoare spumoasă (pe care o fac mai ales caii) din cauza oboselii (și căldurii). 6 Muci. 7-8 (Rar; lpl) Rotocoale de fum (sau abur). 9 (Înv) Pleavă. 10 (Îvp) Corpuri străine rămase după cernerea cerealelor. 11 (Ent; Mol) Gândac-puturos.
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk.
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă care apare la suprafața unor lichide când sunt agitate, când fierb sau când fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = A vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Spumă făcută de săpun cînd este amestecat cu apă. Clăbuci de săpun. 2. Spumă care apare la suprafața unor lichide care sînt agitate, care fierb sau care fermentează. Undele lui [ale Jiului] colcotă sfărmate de bolovani și azvîrle în aer clăbuci albi, bulgări de zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Mai bem... un vinișor, o cafeluță cu clăbuc. CARAGIALE, O.VII 31. 2. Salivă spumoasă, albicioasă și cu bășici. [Văzu un balaur] scuipînd clăbuc de spume care, de cădea la pămînt, se închega și se rostogolea în boabe albe de mărgăritar. DELAVRANCEA, S. 91. Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult, cu furie; a face spume (la gură). Vizirul, tigru turbat de a sa ură, Scrîșnind din dinți sălbatic, făcînd clăbuci la gură. ALECSANDRI, T. III 347. ◊ (Prin analogie) Omul căzu pe spate, pe șosea, rămase o clipă rezemat în cot, apoi se sculă în picioare și scuipă clăbuci de sînge. DUMITRIU, N. 273. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele (mai ales caii) din pricina oboselii. 4. (Numai la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112.
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbúc s. m., pl. clăbúci
CLĂBÚC s. 1. spumă, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~i când se spală.) 2. (la pl.) v. spumă.
CLĂBÚC s. v. mamornic.
clăbúc (clăbúci), s. m.1. Bășică, bulbuc. – 2. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. – 3. Spumă, salivă. – 4. Pleavă. – 5. Insectă, Meloe proscarabaeus. Sl., cf. bg. klabuk, sb., cr. klobuk (Cihac, II, 59; Conev 38). – Der. clăbuci, vb. (a face spumă).
CLĂBÚC ~ci n. mai ales la pl. 1) Spumă de săpun. 2) Spumă la suprafața unor lichide agitate. ♦ ~ci de ouă spumă obținută din albușul de ou bătut. A face ~ci (sau spume) la gură a vorbi foarte repede și agitat. 3) Sudoare care apare pe corpul animalelor (mai ales al cailor) din cauza efortului sau a căldurii. 4) Salivă spumoasă, care apare, mai ales, la cai. 5) la pl. Succesiune de rotocoale de fum sau de aburi. /<bulg. klabuk, sb. klobuk
clăbuc m. 1. bășică de apă sau de său: cu clăbucul pe barbă ISP.; fig. se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum AL.; 2. spumă: făcând clăbuci la gură. [Serb. KLOBUK].
clăbúc m. (sîrb. klabuc și bobuk, bobiță de aer, bulbuc, d. vsl. klombŭko. V. boboc, bulbuc). Spumă (de săpun și altele): ploŭă cu clăbucĭ, săpunu face clăbuc (sau clăbucĭ), a face clăbucĭ la gură de furie. Fig. Ceĭa ce rămîne din grîu cernut (pleavă, mălură ș. a.). Pl. Rotogoale de fum, de negură.
CLĂBUC s. 1. spumă, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~i cînd se spală.) 2. spumă, (reg.) sclăbuc. (Face ~i la gură cînd vorbește.)
clăbuc s. v. MAMORNIC.
a face clăbuci expr. a fi furios.

clăbuc dex

Intrare: clăbuc
clăbuc substantiv masculin