civilizație definitie

15 definiții pentru civilizație

civilizație sf [At: MARCOVICI, D. 470/22 / V: (înv) ~țiune, ți~ / Pl: ~ii / E: fr civilisation] 1 Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată a unui popor, a unui stat etc Si: (înv) civilitate (1), (îvr) civilizare (2). 2 Cultură (materială sau spirituală). 3 (Pex) Nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. 4 (Fig) Societate cu un înalt grad de dezvoltare.
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation.
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation.
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizáție s. f. (sil. -ți-e), art. civilizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (sil. -ți-i-)
CIVILIZÁȚIE s. cultură. (~ unui popor.)
Civilizație ≠ barbarie, sălbăticie
CIVILIZÁȚIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se găsește viața socială, materială și spirituală a unei formații sociale sau a unui grup social; stare a vieții sociale, economice și culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultură materială a unui popor, a unei societăți etc. [Gen. -iei, var. civilizațiune s.f. / cf. fr. civilisation].
CIVILIZÁȚIE s. f. 1. nivel de dezvoltare a culturii materiale și spirituale dintr-o epocă dată a unui popor, a unui stat etc.; (p. ext.) stadiu înalt de dezvoltare a unei societăți. 2. (spec.) cultură materială. (< fr. civilisation)
CIVILIZÁȚIE ~i f. 1) Nivel de dezvoltare materială și spirituală, atins de o formație social-economică. ~ antică. 2) Nivel înalt de dezvoltare a societății. [Art. civilizația; G.-D. civilizației; Sil. -ți-e] /<fr. civilisation
civilizați(un)e f. 1. starea omului civilizat: binefacerile civilizațiunii; 2. înaintarea omenirii: progresele civilizațiunii.
*civilizațiúne f. (fr. civilisation). Acțiunea de a civiliza (de a cĭopli) mintea omuluĭ. Starea lucruluĭ civilizat: civilizațiunea uneĭ țărĭ. – Și -áție. V. cultură.
CIVILIZAȚIE s. cultură. (~ unui popor.)
ANNALES.ÉCONOMIES.SOCIÉTÉS.CIVILISATIONS, numele din 1946 al revistei Annales d’histoire et sociale fondată în 1929, la Paris, de Marc Bloch și Lucien Febvre, cu o profundă influență asupra istoriografiei contemporane. Promotorii „Școlii de la Annales” (F. Braudel, E.Le Roy Ladurie, J. Le Goff) au opus istoriei „evenimențiale” istoria „globală”.
CIVILIZÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Ansamblul valorilor de natură utilitară susceptibile de a fi aplicate totalității speciei umane în vederea satisfacerii unor nevoi materiale, de confort și securitate. C. implică un ansamblu de cunoștințe și tehnici necesare pentru a stăpîni natura și a organiza viața socială, ideea de progres material și cultural, un ideal de viață umană în societate. ◊ C. primitivă = mod de viață specific grupurilor mărginașe și închise, caracterizat prin ignorarea scrisului, a tehnicilor elementare de producție și lipsa organizării politice. ◊ C. modernă = societatea contemporană caracterizată prin urbanism și și industrie. ◊ C. industrială sau tehnică = societate în care industria fiind forma caracteristică de producție, întreaga viață socială este supusă unui program specific de raționalizare. 2. Ansamblul fenomenelor sociale, morale, religioase, artistice, științifice și tehnice proprii unui popor și transmise prin educație (ex. c. greacă, c. chineză, c. occidentală). V. și cultură.

civilizație dex

Intrare: civilizație
civilizație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e