ciuruc definitie

11 definiții pentru ciuruc

ciurúc sn [At: LM / Pl: ~úri / E: tc çürük] 1 Lucru fără valoare. 2 Rămășiță inutilă. 3 (Dep) Om care nu e bun de nimic. 4 (Înv; îs) ~ul școlii Cel mai slab școlar. 5 (Înv; pex) Vită care nu e bună de muncă (și, drept urmare, este destinată tăierii). 6 (Înv; pex) Vită prea mică pentru a fi pusă la muncă.
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük.
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük.
CIURÚC, ciurucuri, s. n. (Mai ales la pl.) Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ◊ Fig. (Depreciativ) Om care nu-i bun de nici o treabă, vrednic de dispreț, decăzut din punct de vedere moral. Mediocrități... ciurucuri sociale. CARAGIALE, N. F. 89. Acest Pan era un ciuruc de zeu, ce trăia prin păduri. ISPIRESCU, U. 107.
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurúc (ciurúcuri), s. n. – Deșeu, zdreanță, lucru sau om de nimic. Tc. çürük „putred, stricat” (Șeineanu, II, 139; Lokotsch 446), cf. bg., sb. čuruk.
CIURÚC ~uri n. 1) Obiect fără valoare; rămășiță bună de aruncat. 2) depr. Om de nimic, demn de dispreț. /<turc. çurük
ciuruc n. 1. căzătură de vită (bună de îngrășat pentru tăiere); 2. rămășiță de lepădat, drojdie (fig.): ciurucuri de oștire ISP. [Turc. ČÜRÜK, netrebnic].
cĭurúc n., pl. urĭ (turc. čürük, putred. V. gĭurumea). Brac, lucru prost orĭ vechĭ: un cĭuruc de lampă. Om saŭ animal de puțin preț: un cĭuruc de cal, la întrunire aŭ venit toate cĭurucurile.
ciuruc, ciurucuri s. n. 1. lucru / obiect lipsit de valoare 2. (peior.) persoană vrednică de dispreț

ciuruc dex

Intrare: ciuruc
ciuruc substantiv neutru