ciumăfaie definitie

18 definiții pentru ciumăfaie

ciumăfái sm vz ciumăfaie
ciumăfáie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanháie, cimofáie, mafáin sm, ~mafói sm, ~mahár sm, ~maháriu sn, ~máică, ~ái sm, ~fói sm, ~fóie sm, ~ăháie, ciumf~, ~mifoáie, ~migoáie, ~mofái sm, ~muhái sm, ~muhoáică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare2 (1), ciumerniță2, ciumoaică1, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc1, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată
CIUMĂFÁI s. n. v. ciumăfaie.
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
CIUMĂFÁI s. n. v. ciumăfaie.
CIUMĂFÁIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
CIUMĂFÁIE s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori mari, albe, cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; frunzele și semințele au proprietăți calmante și sînt întrebuințate în medicină (Datura stramonium); laur.
ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfắii; pl. ciumăfắi
ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi
CIUMĂFÁIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.
CIUMĂFÁIE ~ăi f. Plantă erbacee medicinală, foarte toxică, cu tulpina înaltă și ramificată, cu flori albe și frunze ovale, cu fructul capsulă, care se termină la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa
ciumăfae (ciuma fetei) f. Mold. Tr. Bot. laur. [Origină necunoscută].
cĭumăfáĭe f., pl. ăĭ (ung. csuda-fa, și csoda-fa, nume de plante). Trans. Mold. Datură. – Și cĭomofaĭ (Mold.) și (pin etim. pop.) cĭuma feteĭ.
CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. si reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.
ciumăfáie, (ciumafău, ciumăhaie), s.f. – (reg.) Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALRRM, 1973: 811). – Din ciumă (vezi sensul 3) sau dublet al[1] lui ciumăfaie „plantă erbacee toxică; laur” (< magh. csuda-fa). corectată
ciumăfáie, s.f. – Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALR 1973: 811). – Din ciumă + -faie.
CIUMĂFÁIE s. f. Plantă anuală medicinală, foarte toxică, din familia solanaceelor, cu frunze ovate, inegal dințate, cu flori albe și fructe spinoase; laur (3) (Datura stramonium).
DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.

ciumăfaie dex

Intrare: ciumăfai
ciumăfai
Intrare: ciumăfaie (pl. ~)
ciumăfaie pl. ~
Intrare: ciumăfaie (pl. -făi)
ciumăfaie pl. -făi substantiv feminin