ciul definitie

13 definiții pentru ciul

ciul, ~ă a [At: H I, 345 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. animale) 1 Cu urechile anormal de mici. 2 Cu urechile sfâșiate. 3 Căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. 4 Murdar.
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.
ciul1 (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciúlă, pl. ciúle
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciul adj. m., pl. ciuli; f. sg. ciúlă, pl. ciúle
ciul (pânză de ambalaj) s. n., pl. ciúluri
CIUL1 ~i m. Insectă care își depune larvele pe materii în putrefacție și în rănile animalelor. /Orig. nec.
CIUL2 ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) 1) Care nu are una sau amândouă urechile. 2) Care are urechi anormal de scurte. /<sb. țula
ciul a. 1. cu urechile scurte sau rotunjite (vorbind de oi); 2. se zice (în Vlașca) de boul căruia-i lipsește un corn. [Serb. ČULA].
cĭul, -ă adj., pl. m. lĭ (sîrb. čula, čulav, cu urechile micĭ. V. cĭulesc. Cu urechile micĭ: oaĭe cĭulă. C’o ureche retezată: cal cĭul.
ciúl, -ă, ciuli, -e, adj. – (reg.) 1. Cu urechi anormal de mici. 2. (ref. la oi) Fără coarne; șut (Antologie, 1980). ♦ (onom.) Ciulă, poreclă dată unui om cu urechi mici (Crâncău, 2004). – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čula, čulav „cu urechile mici” (Scriban, Șăineanu).
CIUL adj. „fără urechi” (pentru animale). 1. Ciul b., 1234 (Drăg);- Gav., mold. (17 A 360). 2. Ciulea (Moț); Ciul/a, -eni, -ești ss. 3. Ciul/ei (Arh); -escul, olt. (Sd V 309); 4. Ciulean, olt., 1551 (AO XVII 293). Cont. cu subst. ciolac: Ciulac, Dinu, munt. (RI XIV 371).

ciul dex

Intrare: ciul (pânză; -uri)
ciul pânză; -uri substantiv neutru
Intrare: ciul (adj.)
ciul adj. adjectiv
Intrare: Ciul
Ciul