ciufut definitie

14 definiții pentru ciufut

ciufút, ~ă [At: I. GOLESCU, C. 350b / Pl: ~úți, ~e / E: tc çufit] (Înv) 1-2 smf, a (Om) zgârcit, avar. 3-4 smf, a (Om) cu toane. 5 sm (Iuz) Cămătar.
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj. (Despre oameni, rar) 1. Zgîrcit, avar. (Substantivat) Ducă reușește ș-acum, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut. CARAGIALE, N. 224. 2. Cu toane, prost dispus, capricios. Trezit din somn, sînt mahmur, ursuz, ciufut. M. I. CARAGIALE, C. 7.
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; f. sg. ciufútă, pl. ciufúte
CIUFÚT s. v. cămătar.
CIUFÚT s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
ciufút (ciufútă),adj. 1. Evreu. – 2. Cămătar. – 3. Zgîrcit, avar, meschin. – Mr. ciafut. Tc. çufut „evreu” din arab. gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 364); cf. ngr. τσιφούτης, alb. tšifut, bg. čifuts, sb. čivut, it. ceffaute și cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a folosit de asemenea în trecut în sp. cf. cifuti „evreu” la Cervantes, Comedias y entremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se folosește numai în Munt., dar mai mult decît afirmă DAR. – Der. ciufuțenie, s. f. (rar, zgîrcenie, avariție); ciufuți, vb. (a fi zgîrcit).
ciufut a. și m. sgârcit: un ciufut bătrân CAR. [Turc. ČUFUT].
cifút și cĭufút, -ă adj. (turc. čufut, cifud, epitet plin de dispreț adresat Jidanuluĭ: cum. ğuhud, d. ar. ĭehud, ĭudă, jidan; ngr. tsifúti, bg. čifut. La Sîrbĭ Civut e un monstru antropofag). Fam. Rar. Avar, feroce Abraș.
cĭufút, V. cifut.
ciufut s. v. CĂMĂTAR.
ciufut s., adj. v. AVAR. CALIC. ZGÎRCIT.

ciufut dex

Intrare: ciufut (adj.)
ciufut adjectiv
Intrare: ciufut (s.m.)
ciufut substantiv masculin