ciufuli definitie

16 definiții pentru ciufuli

ciufuli vt [At: MARIAN, O. I, 232 / Pzi: ~lésc / E: ciuf] 1 A zbârli părul sau barba cuiva. 2 A trage de păr pe cineva. 3 (Pex) A bate pe cineva (trăgându-l de păr). 4 A ciufului.
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf.
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf.
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la păr sau barbă) A pune în dezordine, a zbîrli. Dau fuga la gavanoșelul cu pomadă, vîr degetele în el, întind în palmă unsoarea și-mi ciufulesc, îmi ridic vîlvoi într-o clipă tot părul din cap. SADOVEANU, M. 194. ◊ A trage de păr. Leanca a ciufulit-o și i-a tras o palmă. PAS, Z. I 185. 2. A-și bate joc de cineva, a lua peste picior. Nu trebuie să ne lăsăm... să lăsăm legea ciufulită. CAMILAR, N. II 293. Oamenii de pe-aici... întocmesc și ei obști. Nu vă lăsați ciufuliți! CAMILAR, T. 42.
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciufuleáscă
CIUFULÍ vb. 1. a (se) zbârli, (pop. și fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (I s-a ~ părul.) 2. a (se) părui. (S-au ~ bine.)
CIUFULÍ vb. v. batjocori, ridiculiza, zeflemisi.
A CIUFULÍ ~ésc tranz. 1) (părul) A face vâlvoi; a zbârli. 2) (ființe) A supune unei acțiuni de dezordonare a părului; a zbârli. 3) rar (persoane) A bate trăgând de păr; a părui; a flocăi. /Din ciuf
ciufulì v. 1. a trage de ciuf sau de păr; 2. a se lua de păr, a se încăiera; 3. Tr. (Mold. ciufuluì) a-și bate joc, a batjocori: vreme-i să ne ciufulim POP.
cĭufulésc v. tr. (ung. csúfúlni, a se urîți, d. csúf, urît; csúfolni, a lua în rîs. V. cĭuf 3). Zbîrlesc, stric peptănătura. Fam. Trag de păr, tîrnîĭ. V. refl. Te-aĭ cĭufulit, ți s’a cĭufulit păru.
ciufuli vb. v. BATJOCORI. RIDICULIZA. ZEFLEMISI.
CIUFULI vb. 1. a (se) zbîrli, (pop. si fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (I s-a ~ părul.) 2. a (se) părui. (S-au ~ bine.)
ciufulí, ciufulesc, vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A se părui. 2. A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria, 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” (DEX, MDA).
ciufulí, ciufulesc, vb. intranz. – A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” > ciufuli „a se părui”, contaminat cu magh. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”.
a ciufuli veverița expr. (er., adol., obs.) a practica cuniliția.

ciufuli dex

Intrare: ciufuli
ciufuli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a