ciudățenie definitie

12 definiții pentru ciudățenie

ciudățénie sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 273 / Pl: ~ii/ / E: ciudat + -enie] 1 (Înv) Minunăție. 2 Aspect ciudat al unui lucru, al unei situații, al unui fenomen etc. Si: (îvr) ciudație (2), ciudățime (2), ciudeasmă (2). 3 (Ccr) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată Si: ciudăție (3), ciudățime (3), ciudeasmă (3). 4 (Rar) Originalitate. 5 (Înv) Supărare mare Si: ciudăție (5), ciudățime (5), ciudeasmă (5). 6 (Înv; îlav) Cu ~ Bizar. 7 (Lpl) Lucruri extravagante Si: ciudă (19).
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter bizar, neobișnuit, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unei purtări etc.; originalitate, curiozitate, particularitate. Lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii și stîngăcii. C. PETRESCU, I. I 12. 2. Lucru ciudat, întîmplare, apariție curioasă; bazaconie, drăcie, comedie. îl privea din tălpi pînă în creștet ca pe o ciudățenie. – Pronunțat: -ni-e.
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățénie s. f. (sil. -ni-e), art. ciudățénia (sil. -ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (sil. -ni-i-)
CIUDĂȚÉNIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. v. extravaganță. 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)
CIUDĂȚÉNIE ~i f. 1) Comportament ciudat. 2) Caracter ciudat; bizarerie. Multe ~i a mai văzut! [Sil. -ni-e] /ciudat + suf. ~enie
ciudățenie f. întâmplare, purtare ciudată.
cĭudățénie f. Capriciŭ, extravaganță, bizarerie. – Rar cĭudăție.
CIUDĂȚENIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bîzdîganie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. bizarerie, excentricitate, extravaganță, fantezie, originalitate, teribilism. (Ce sînt ~ astea?) 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)
CIUDĂȚENIE. Subst. Ciudățenie, paraxenie (grecism înv.), șodenie (reg.), lucru ciudat, lucrul dracului, curiozitate, bazaconie, bizarerie (livr.), drăcie, drăcovenie (fam.), drăcărie (pop. și fam.), comedie (pop.și fam.), comedia dracului, comedia naibii, nostimadă, minunăție, minune, mirozenie (pop.), extravaganță, excentricitate, originalitate, original, raritate, singularitate (rar). Capriciu, toană. Adj. Ciudat, ciudos (înv.), curios, paraxin (grecism înv.), neobișnuit, bizar (livr.), straniu, șod (reg.), ieșit din comun, excentric, extravagant, funambulesc (rar), original, singular; nebun de legat, împușcă-n-lună; capricios, cu toane. Vb. A fi ciudat, a fi ieșit din comun, a fi nu știu cum, a avea (o) păsărică (păsărici) la cap (sub pălărie), a avea sticleți la cap, a avea idei bizare, a fi cu o doagă sărită, a avea toane. Adv. (În mod) ciudat, bizar, straniu (livr.). V. afectare, capriciu, curiozitate, nebunie, originalitate, ostentație.

ciudățenie dex

Intrare: ciudățenie
ciudățenie substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e