ciuciure definitie

2 intrări

15 definiții pentru ciuciure

ciúciur sn [At: CONV. LIT. XLIV, 1003 / V: ciuciór / A: ciuciúr / Pl: ~e / E: ns Cf bg чyчyль] (Reg) 1 Jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână Si: (reg) ciuciurău. 2 Țeavă de scurgere. 3 Buză a ibricului sau a altui vas.
ciúciure sm [At: PANȚU, PL.2 / Pl: ~ri / E: nct] (Reg) Planta erbacee Campanula glomerata, acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre, îngrămădite la vârful tulpinei.
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică.
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică.
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciúciur (izvor cu jgheab) s. n., pl. ciúciure
ciúciure (bot.) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
CIÚCIUR s. v. ciuroi, șipot.
CIÚCIURE s. (BOT.; Campanula glomerata) (Bucov.) clopoței (pl.).
cĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.
ciuciur s. v. CIUROI. ȘIPOT.
CIUCIURE s. (BOT.; Campanula glomerata) (Bucov.) clopoței (pl.).

ciuciure dex

Intrare: ciuciur
ciuciur substantiv neutru
Intrare: ciuciure
ciuciure substantiv masculin