ciubucar definitie

16 definiții pentru ciubucar

ciubucár [At: DAME, T. 104 / Pl: ~e sm, ~i sn / E: ciubuc + -ar] 1 sn (Reg) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubuce (9). 2 sm (Înv) Fabricant de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (2). 3 sm (Înv) Negustor de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (3). 4 sm (Fig; pfm) Persoană care umblă după ciubucuri (13).
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
CIUBUCÁR1, ciubucari, s. m. (Familiar) Șperțar.
CIUBUCÁR2, ciubucare, s. n. (Popular) Unealtă de zidărie, cu care se fac ciubucele (2).
ciubucár1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucári
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucári
ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre
CIUBUCÁR s. v. șperțar.
CIUBUCÁR s. v. ciubuc.
CIUBUCÁR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar
CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar
ciubucar n. unealtă, de tras ciubuce pe zid.
cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.
CIUBUCAR s. 1. (TEHN.) ciubuc, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2.* (fam. și peior.) șperțar.

ciubucar dex

Intrare: ciubucar (persoană; -i)
ciubucar persoană; -i substantiv masculin
Intrare: ciubucar (unealtă; -e)
ciubucar unealtă; -e substantiv neutru