ciubăr definitie

2 intrări

15 definiții pentru ciubăr

ciubắr sn [At: CORESI, EV. 407/17 / A și: cíu~ / V: ~bér, ciob~, cib~ / Pl: ~bére și ~báre / E: bg цiьбiьpiь] (Reg) 1 Vas mare de lemn, cu toarte, având diverse întrebuințări Vz hârdău, doniță, șiștar, putină, bădâi. 2 Conținutul unui ciubăr. 4 (Fig; reg) Pălărie (sau căciulă) mare. 5 (Fig; reg) Cap mare. 6-7 (Pfm; îe) A avea capul~ A-și simți capul umflat de vorbă multă sau de băutură. 8 (Reg; îs) ~ul-botezului Cristelniță.
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu torți, având diferite întrebuințări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas rotund cu două torți, făcut din doage de lemn și întrebuințat la cărat apă și alte lichide, la muls, la spălat rufe etc. Descuie baraca, aducînd în mijlocul lucrătorilor un ciubăr plin de castraveți. CAMILAR, N. I 318. Clătesc ciubere și șiștare. TOMA, C. V. 230.
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciubăr s. n., pl. ciubére
CIUBĂR s. hârdău, (Transilv.) pârlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)
ciubắr (-bére), s. n. – Vas mare de lemn. Sl. čibrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 51; Conev 63; DAR); cf. bg. čabur, sb. čàbar, slov. čeber, mag. csöbör, cseber. – Der. ciubărar, s. m. (fabricant de ciubere).
CIUBẮR ~ére n. Vas din doage cercuite, prevăzut cu torți și folosit la păstrarea sau la transportarea lichidelor; hârdău. /<bulg. cebăr
ciubăr n. vas cu două toarte de cărat apă, de muls lapte sau de pus lături. [Ung. CSÖBÖR (= nemț. zuber)].
Ciubăr-Vodă m. numele acestui Domn legendar a rămas în unele locuțiuni: voinic ca Ciubăr-Vodă care l’au mâncat guzganii PANN; de pe vremea lui Ciubăr-Vodă, dintr’o vechime depărtată. V. Nume proprii.
Ciubăr-Vodă m. sau Ciupor, general ungur, fu Domnul Moldovei numai câteva zile (1451): despre el legenda spune că ar fi fost mâncat de guzgani.
cĭubắr n., pl. ere (ung. csöbör, cseber, d. vgerm. zwobar, zwibar, adică „cu doŭă toarte”, de unde și vsl. cĭbŭrŭ, id. Cp. cu oboroc, anforă). Est. Hîrdăŭ, găleată (de must, de zoĭ). V. dejă, mastel, zoĭer, buduroĭ.
CIUBĂR s. hîrdău, (Transilv.) pîrlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)
ciubăr, ciubere s. n. (intl.) închisoare.

ciubăr dex

Intrare: ciubăr
ciubăr substantiv neutru
Intrare: ciubăr
ciubăr