citadin definitie

14 definiții pentru citadin

citadín, ~ă [At: ALAS 14 II 1937, 5/1 / Pl: ~i, ~e / E: fr citadin, it cittadino] (Liv) 1 a Orășenesc. 2-3 smf, a (Persoană) care locuiește în oraș Si: orășean.
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino.
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino.
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj. (Franțuzism) De oraș. al orașului, orășenesc. ♦ (Substantivat) Persoană care locuiește în oraș; orășean.
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; f. sg. citadínă, pl. citadíne
CITADÍN adj. v. orășenesc, urban.
CITADÍN s. v. orășean, târgoveț.
CITADÍN, -Ă adj. De oraș, al orașului, orășenesc. // s.m. și f. Locuitor al unui oraș; orășean. [< it. cittadino].
CITADÍN, -Ă I. adj. de oraș, orășenesc. II. s. m. f. locuitor al unui oraș; orășean. (< fr. citadin, it. cittadino)
CITADÍN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. livr. Locuitor al unui oraș; orășean. /<fr. citadin, it. cittadino
CITADÍN2 ~ă (~i, ~e) livr. Care ține de oraș; propriu orașului; orășenesc; urban. Construcții ~e. /<fr. citadin, it. cittadino
citadin adj. v. ORĂȘENESC. URBAN.
citadin s. v. ORĂȘEAN. TÎRGOVEȚ.

citadin dex

Intrare: citadin (s.m.)
citadin substantiv masculin
Intrare: citadin (adj.)
citadin adjectiv