cit definitie

27 definiții pentru cit

cit3 sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc çit2] (Reg) Iesle de nuiele.
cit4, ~ă a [At: ȘINCAI, HR. I, 363/7 / Pl: ciți, ~e / E: srb čit] (Iuz) 1 întreg. 2 Adevărat.
cit2 sn [At: TARIF (1761), ap. ȘIO / V: (reg) ciut / Pl: ~uri / E: tc cit1] (Înv) 1 Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2 (Îs) ~tocatCit2 (1) de o calitate foarte bună. 3 Amici.
-cit5 vz cito-
cit1 i [At: BARCIANU / E: nct] (îrg) Exprimă un îndemn la tăcere Si: pst!, st!
ciut2 sn vz cit
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit.
CIT, cituri, s. n. (Înv. și reg.) Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. – Din tc. čit.
CIT s. n. (Munt. și mai ales Mold.; învechit în celelalte regiuni) Material ieftin de bumbac, înflorat și apretat. V. stambă. Sub cap îi vîrî cultucul cel mic de cit lustruit. HOGAȘ, M. N. 149. Își prinse în ace perdelele de cit de la ferestre. MACEDONSKI, O. III 52.
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
cit s. n., (sorturi) pl. cíturi
CIT s. v. stambă.
-CIT v. cito-.
-CÍT(Ă) elem. cito-.
cit (cíturi), s. n. – Indian, țesătură de bumbac. Tc. çit (Cihac, II, 567; Șeineanu, II, 136; Lokotsch 428; Ronzevalle 79). – Der. citarea, s. f. (indian, țesătură), din tc. çetare.
CIT ~uri n. pop. 1) Țesătură subțire de bumbac, cu desene colorate, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei de vară și a lenjeriei de pat; stambă. Haine de ~. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<turc. çit
cit!2 interj. (reg.) cuvânt prin care facem pe cineva să tacă; pâs!, st!.
cit1, -ă, adj. (reg.) adevărat, întreg.
cit n. stambă lustruită și înflorată (cu care azi se îmbracă scaunele și saltelele): perne îmbrăcate cu cit FIL. [Turc. ČIT].
1) cit n., pl. urĭ (turc. čit, un fel de cit d. bengalicu chits, cit; ngr. tsita, ung. csit, germ. zitz, sp. chite, pg. chita). Mold. Stambă (pînză). V. alastincă.
2) cit n., pl. urĭ (turc. čit, îngrăditură). Ĭal. Ĭesle de nuĭele în curte.
cit s. v. STAMBĂ.
cit, interj. – Îndemn la tăcere. – Et. nec. (MDA); din magh. csitt (DA).
cit, interj. – Îndemn la tăcere. – Et. nec. (MDA).
-CIT (-CITĂ) „celulă, cavitate”. ◊ gr. kytos „cavitate, obiect scobit, celulă” > fr. -cyte, engl. id. > rom. -cit și -cită.
CIT-, v. CITO-.~emie (v. -emie), s. f., invadarea sîngelui periferic de elemente ale proceselor tumorale.
-CITĂ, v. -CIT.

cit dex

Intrare: cit (subst.)
cit 1 subst. substantiv neutru
Intrare: cit (interj.)
cit interj.
Intrare: cit (adj.)
cit adj.
Intrare: cit (pref.)
cit pref.
Intrare: cit (suf.)
cit suf.