ciritel definitie

10 definiții pentru ciritel

ciritél sm, sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I / V: (reg) ceretéi, ceret~, ceritéi, ~cer~, ~éi, ~retéi, ciritís / Pl: ~ (m), ~éie (n) / E: ucr (o)чepeт] (Mol) 1 (Îf ~ei) Tufiș. 2 (Lpl; îf ceretei) Copăcei din desișul pădurilor Si: ciritiș (2). 3 (Lpl; îaf) Pomișori mici și spinoși. 4 (Spc; lpl; îf ciritei) Măceși pitici. 5 (Mpl; îf cirit~, ceri~) Desiș. 6 (Buc; spc) Arbore cu coroană bogată. 7 Arbust. 8 (Bot; Buc) Cununiță (Spiraea ulmifolia).
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec.
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec.
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Tufiș de copăcei. Ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. Mă lăsai pe plai de-o parte... Sub frunziș de dritei, Unde trec turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 257. Frunză verde stejărel, Ici în vale-n ciritel S-a ivit un voinicel. ȘEZ. I 10. 2. Arbust mic din familia rozaceelor (Spiraea ulmifolia); cununiță. Și mi se juca Sub un ciritel Un mic iepurel. MARIAN, S. 235. – Variantă: ciretél (SBIERA, P. 10) s. m.
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciritél s. m., pl. ciritéi
CIRITÉL s. v. cununiță.
CIRITÉL ~i m. 1) Desiș de arbuști sau de copaci. 2) la pl. Arbuști sau copaci care alcătuiesc un desiș. /ceret + suf. ~el
ciritél m., pl. eĭ (cp. cu ceret și cu ung. cserje, tufă). Nord. Tufă, tufiș.
ciritel s. v. CUNUNIȚĂ.

ciritel dex

Intrare: ciritel
ciritel substantiv masculin