ciripie definitie

2 intrări

17 definiții pentru ciripie

ciripíe1 sf [At: ALEXI, W. / V: ~rípe / E: nct] (Înv; Trs) Un fel de nisip de culoare roșie sau neagră care se presară pe ceva scris cu cerneală pentru a o usca.
ciripíe2 sf [At: DDRF / V: cerep~ / Pl: ~ii / E: tc çirpi] (Reg) 1 Sfoară muiată în vopsea (roșie) pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. 2 (Îe) A merge sau (a se duce, a trage ca pe ~) A merge (a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă.
ciripíu, ~íe a [At: ALECSANDRI, P. III, 66 / Pl: ~ii / E: ciripi + -iu] (Rar) 1-3 Ciripitor (1-3). 4 Zvelt.
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi.
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu.
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi.
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu.
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Regional) Sfoară roșie pe care o întinde dulgherul spre a trage linii drepte pe scînduri, pe bîrne etc. Expr. A merge (sau a se duce, a trage) ea pe ciripie = a merge (sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă, ca pe sfoară. Capra nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul. ISPIRESCU, L. 135. Se duse drept, ca pe ciripie. ISPIRESCU, L. 263.
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. Ciocîrlia ciripie, fîlfîind din aripioare, Pe o scară de lumină se coboară de sub soare. ALECSANDRI, P. III 66.
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripíe s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripíu adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripíe (ciripíi), s. f. – Sfoară de dulgher. – Var. cerepie, Tc. çirp (Șeineanu, II, 134; Meyer 446; Lokotsch 450), cf. alb. tsirip, sb. cirpija.
ciripíe1 s.f. sg. (reg. înv.) nisip (negru sau roșu) care se presăra pe foile scrise cu cerneală; părăzel, porozău.
ciripie f. sfoara roșie a dulgherilor; ca pe ciripie, în linie dreaptă, întins: merse drept ca pe ciripie la stuful cu flori ISP. [Turc: ČIRPI].
ciripíe f. (turc. čyrpy, cumpăna dulgheruluĭ). Sfoara cu care tîmplaru (muind-o în văpsea, întinzînd-o și cĭupind-o) face dungĭ pe lemn ca să știe pe unde să taĭe. Fig. Ca pe ciripie, în linie dreaptă, fără pedică: a ajuns acolo ca pe ciripie. V. strună, găitan.

ciripie dex

Intrare: ciripie
ciripie substantiv feminin
Intrare: ciripiu
ciripiu adjectiv