circumstanță definitie

14 definiții pentru circumstanță

circumstánță sf [At: CANTEMIR, IST. 382 / V: ~cons~, ~ție, (înv) țircumstánție / Pl: ~țe / E: ns cf lat circumstantia, fr circonstance] 1 Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. 2 (Lpl) Totalitate a unor condiții date. 3-4 (Jur; îs) ~țe atenuante (sau agravante) Împrejurări (sau fapte) care reduc sau măresc gravitatea unui fapt. 5-6 (Îljv) De (sau pentru) ~ Ocazional. 7-8 (Prt; îal) Așa ca să fie. 9 (Îs) Măsuri (sau legi) de ~ Dispoziții luate în anumite împrejurări.
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. ◊ (Jur.) Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
CIRCUMSTÁNȚĂ s. 1. v. situație. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)
CIRCUMSTÁNȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].
CIRCUMSTÁNȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)
CIRCUMSTÁNȚĂ ~e f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e.~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracțiune și care, fiind luate în considerație, pot micșora sau, respectiv, mări vina și pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanței] /<lat. circumstantia, fr. circonstance
circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.
*circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.
CIRCUMSTANȚĂ s. 1. caz, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 2. ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)
CIRCUMSTANȚĂ. Subst. Circumstanță, împrejurare, întîmplare, situație; ocazie, prilej, șansă, moment, moment potrivit, vreme cu prilej (înv. și reg.), moment oportun, oportunitate, conjunctură, ocurență (rar); prilejire (înv.). Mediu, ambianță, context (fig.), atmosferă (fig.), cadru (fig.), condiții. Factor, cauză, mobil. Antecedent, precedent. Eventualitate, probabilitate, posibilitate; întîmplare, halima (fig.), chichion (reg.), accident, incident; peripeție, aventură, hazard. Concurs de împrejurări; circumstanță atenuantă; circumstanță agravantă. Situație dificilă, moment critic, dilemă, alternativă, încurcătură. Postură, poziție, ipostază, stare, condiție. Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), incidental, accidental; ocazional, de ocazie, conjunctural (rar), de conjunctură; ocurent (înv.), de circumstanță; contextual, situațional; temporar, trecător, provizoriu, vremelnic, de moment. Oportun, nimerit, potrivit, adecvat, binevenit, favorabil, prielnic, priitor (rar), priincios (pop.). Posibil, probabil, cu putință, eventual. Schimbător, variabil, nestabil, instabil (fig.). Vb. A se întîmpla, a se petrece, a se ivi accidental, a surveni, a ocurge (înv.), a se produce, a avea loc. A fi posibil, a fi probabil. A favoriza, a fi prielnic, a înlesni. A depinde de împrejurări, a fi condiționat, a fi determinat (de împrejurări). A determina, a condiționa, a prilejui, a prileji (înv.), a ocaziona. Adv. De la caz la caz, după cum e cazul; în mod întîmplător, la întîmplare, la (în) voia întîmplării; de ocazie, de circumstanță; după împrejurări, după cum bate vîntul. Eventual, pentru orice eventualitate. V. cauză, întîmplare, posibilitate.

circumstanță dex

Intrare: circumstanță
circumstanță substantiv feminin