circulá [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 336/21 / Pzi: círcul / E: ns cf lat circulo, -are] 1 vi A fi în mișcare. 2-3 vtr (Înv; d. aer) A (se) schimba. 4 vr (D. vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 5 vi (D. lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 6 vt (D. bani) A întrebuința în mod curent. 7-8 vtr (D. idei, știri, zvonuri etc.) A (se) răspândi. 9 vi (D. cuvinte, expresii etc.) A fi întrebuințat. 10-11 vtr (Ecn; jur; d. bunuri, drepturi, mărfuri, bani etc.) A trece (sau a fi transmis) de la un proprietar (sau posesor) la altul.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuința în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe sau vehicule) A fi în mișcare, a se deplasa, a străbate un spațiu; a umbla. Circulă numai pe jos. ▭ Numai chelnerii circulau corecți. C. PETRESCU, Î. II 193. ◊ (La imperativ, cuvînt de ordine într-o îngrămădire de oameni) Circulați, tovarăși! ♦ A pleca și a veni regulat, organizat, periodic, de la un loc la altul. Trenurile circulă cu regularitate. 2. (Despre lichide, gaze și în special despre sînge) A fi în mișcare neîntreruptă, revenind mereu la punctul de plecare. Seva circulă în plante. ▭ Cicatricile rămîn palide fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. 3. (Despre vorbe, zvonuri, păreri etc.) A trece de la unul la altul; a se propaga, a se transmite, a se răspîndi. Despre această piesă circulă versiunile cele mai fanteziste. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/2. Aud că circulă pe socoteala mea tot soiul de basme. PETRESCU, Î. II 185. Circula prin oraș versiunea că în curînd [tata] va fi dat afară. SAHIA, N. 58. 4. A fi întrebuințat, a fi în uz, a fi curent. Moneda aceasta veche nu mai circulă. Cuvintele regionale «curechi» și «tină» circulă mai ales în nordul țării.

circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă

circulá vb., ind. prez. 1 sg. círcul, 3 sg. și pl. círculă

CIRCULÁ vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. (FIZIOL.) a curge. (Sângele ~ prin vene.) 3. v. răspândi. 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

CIRCULÁ vb. I. intr. 1. A se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (Despre zvonuri etc.) A se propaga, a se răspândi, a umbla din gură în gură. 3. A se întrebuința, a fi în uz. [P.i. círcul. / cf. fr. circuler, lat. circulare].

CIRCULÁ vb. intr. 1. a se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (despre zvonuri etc.) a se propaga, a se răspândi. 3. a fi în uz. (< fr. circuler, lat. circulari)

A CIRCULÁ círcul intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se mișca (continuu) într-un anumit sens; a se deplasa încolo sau încoace (pe căile de comunicație). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se mișca (continuu) într-un circuit; a se schimba în permanență prin mișcare. 3) (despre bani) A fi în uz; a trece din mână în mână. 4) (despre zvonuri, vorbe, informații etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari

circulà v. 1. a se mișca în cerc; 2. a se duce și a veni: sângele circulă; 3. a nu sta locului: circulați! 4. a trece din mână în mână: banii circulă; 5. a se propaga, a se răspândi: a face să circule un manuscript.

*círcul și -éz, a -á v. intr. (fr. circuler, d. lat. circulo, -áre, a preface în cerc; circulus, cerculeț). Mă mișc împrejur. Trec, merg din mînă în mînă, umblu: baniĭ circulă. Mă duc și vin: trăsurile circulă. Fig. Merg, mă propag, mă răspîndesc: circulă vestea că podu s’a frînt.

CIRCULA vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. a curge. (Sîngele ~ prin vene.) 3. a se extinde, a se împrăștia, a se întinde, a se lăți, a se propaga, a se răspîndi, a se transmite, (înv.) a se rășchira, a se tinde. (Vestea, zvonul ~ din gură în gură.) 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)