ciorovăí [At: ODOBESCU, S. III, 31 / V: ~voí, ~oví, ciuruvuí, ~ogăí¹ / Pzi: ~ésc / E: ns pbl fo] (Pfm) 1 vrr A se certa pentru nimicuri Si: a se dondăni. 2 vr A-și adresa cuvinte urâte. 3 vi A șopti.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. A se certa cu cineva, a avea o discuție gălăgioasă, a nu se înțelege cu cineva asupra unor chestiuni; a se gîlcevi, a se ciondăni. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. REBREANU, R. II 210. ◊ Fig. [Graurii] se ciorovăiesc seara și dimineața. ODOBESCU, S. III 31. – Variantă: (regional) ciorovoí (ISPIRESCU, L. 64) vb. IV.

!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă

ciorovăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciorovăiésc, imperf. 3 sg. ciorovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciorovăiáscă

CIOROVĂÍ vb. a se ciondăni, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cârâi, (fig.) a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)

ciorovăí (-ăésc, ciorovăít), vb. – A se certa, a se lua la bătaie. Creație expresivă, cf. sporovăi, ciorobor. Scriban, Arhiva, 1922, 475, îl pune în legătură cu sb. čavarjati „a umbla brambura”, care nu se potrivește nici fonetic, nici semantic. – Der. ciorovăială, s. f. (ceartă, dispută).

A SE CIOROVĂÍ mă ~iésc intranz. fam. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se clănțăni. [Sil. -vă-i] /Orig. nec.

ciorovăì v. a se certa, a face gâlceava pentru lucruri de nimica: cum se ciorovăiau acestea ISP. [Probabil onomatopee (cf. ciorobor)].

cĭorovăĭésc și -voĭésc (mă) v. refl. (sîrb. čavarijati, a flecări, rudă cu rut. čvara, cĭorovăĭală, și poate și cu turc. čav-čav, ciripire, ung. csör-pör, cĭorobor, csörömpölni, a vocifera. V. sfară 2). Fam. Mă cert orĭ discut cu glas tare: Să ne cĭorovăim pentru nimicuri? Joĭa viitoare mergem împreună să facem actele, cum se cuvine între frațĭ (Rebr. 2, 40). V. cicălesc, cĭondănesc.

CIOROVĂI vb. a se ciondăni, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cîrîi, a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)

ciorovăi, ciorovăiesc v. r. v. ciondăni