ciordi vt [At: CIHAC II, 56 / V: ciur~ / Pzi: ~désc / E: rrm čor] (Fam) A fura.

ciordít1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ciordi] (Fam) Ciordire.

ciordít2, ~ă a [At: I. CR. V, 374 / Pl: ~iți, ~e / E: ciordi] (Fam) Furat2.

CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom).

CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi.

CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom).

CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi.

CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A fura (la repezeală) lucruri fără prea mare valoare; a șterpeli. Stau aici, nu ciordesc nimica, zău. GALAN, Z. R. 140. Întind mina, fie să ciordească ceva dintr-un sac, fie să cerșească. STANCU, D. 361. Abia ne mai ținem Zilele cu cîte o găină sau altă pasăre ce putem să ciordim de pe ici, de colo. ISPIRESCU, L. 368.

ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă

ciordít (fam.) s. n.

ciordí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciordeáscă

ciordít s. n.

CIORDÍ vb. v. fura, lua, sustrage.

A CIORDÍ ~ésc tranz. fam. (lucruri mărunte) A fura cu abilitate; a șterpeli; a șterge. /<țig. cior

ciordì v. a fura cu dibăcie fără a se simți (vorbind mai ales de țigani): ce putem să ciordim de pe ici de colo ISP. [Țigăn, ČORDO, participiu dela ČORAO, a fura].

cĭordésc v. tr. (țig. čordo, part. d. čorao, a fura. Cp. și cu ung. csorditni, a pune să se scurgă, csörditni, a plesni din bicĭ). Pop. A fura, șterpeli.

ciordi vb. v. FURA. LUA. SUSTRAGE.

ciordi, ciordesc v. t. a fura

ciordit, -ă, ciordiți, -te adj. furat.