cioplitură definitie

13 definiții pentru cioplitură

cioplitúră sf [At: BIBLIA (1688), ap. DA / Pl: ~ri / E: ciopli + -tură] (Pop) 1 Cioplire (1). 2 Obiect cioplit2 (1). 3 Așchie rezultată prin cioplire (1). 4 (Reg) Parte de slănină mai subțire, de la burtă.
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură.
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură.
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. (Cu sens colectiv) Surcele, așchii căzute prin cioplire. Cioplitură de rășinoase.
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
cioplitúră s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
CIOPLITÚRĂ s. crestătură, dăltuitură, scobitură, (reg.) crestez. (O ~ în lemn.)
CIOPLITÚRĂ s. v. sculptură.
CIOPLITÚRĂ ~i f. 1) Obiect făcut prin cioplire. 2) Așchie desprinsă prin cioplire. 3) col. Mulțime de așchii, rezultate din cioplire. /a ciopli + suf. ~tură
cioplitură f. rezultatul cioplirii: 1. lucru cioplit; 2. surcele sau așchii căzute din cioplire.
cĭoplitúră f., pl. ĭ. Lucru cĭoplit. Bucățĭ căzute din cĭoplire. Mold. nord. Slănină (în general).
CIOPLITU s. crestătură, dăltuitură, scobitură, (reg.) crestez. (O ~ în lemn.)
cioplitu s. v. SCULPTURĂ.

cioplitură dex

Intrare: cioplitură
cioplitură substantiv feminin
  • silabisire: -pli-