cionti definitie

49 definiții pentru cionti

ciont3, ~oántă [At: ISPIRESCU, L. 252 / Pl: ~nți, ~oánte / E: nct] 1 a (D. obiecte, lucruri sau ființe) Care are o parte lipsă (mai ales extremitățile) Cf bont, ciomp, ciong, ciung, ciunt. 2 a Care are coada scurtă. 3 a Care nu are un corn. 4 sm Bucată mică rămasă dintr-un băț, ciomag sau ramură Și ciot, ciump. 5 smf Parte rămasă dintr-un membru amputat. 6 sm (Îs) ~ul cozii Rădăcină a cozii.
ciontí [At: LB / Pzi: ~tésc, ciont / E: ciont1] (Reg) 1 vt A tăia. 2 vt A amputa. 3 vt A decapita. 4 vt A scurta. 5-6 vtr (Trs; nob; d. mâncare și băutură) A (se) termina.
ciung, ~ă [At: N. TEST. (1648), ap. GCR I, 127/20 / Pl: ~ngi, ~nge, (îvr) ~uri / E: it cionco] 1-2 smf, a (Persoană) fără (o parte din) braț. 3-4 smf, a (Persoană) cu un braț infirm. 5 a (D. mâini, rar d. picioare) Cu o infirmitate. 6 a (D. vite) Cu un corn rupt. 7 a (D. copaci) Cu crengile rupte (sau tăiate). 8 sm (rar) sm (Îvp; îs) ~ uscat Arbore (aproape) uscat sau fără vârf. 9 sm (rar) sm (Înv) Arbore pitic. 10 sm (Îrg; îs) Iască de ~ Iască de cea mai bună calitate.
ciunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 173/2 / Pl: ~nți, ~e / E: ctm ciot + ciung] 1-4 smf, a Ciung (1-4). 5-6 a (D. animale) Cu coada sau urechile tăiate. 7 sm (Îvp; îs) ~ olog Olog de ambele picioare, care se mișcă numai cu ajutorul mâinilor. 8 a (D. lucruri) Scurtat. 9 a (D. vite) Ciung (6).
ciuntí [At: ANON. CAR. / V: ciontí / Pzi: ~tésc, (rar) ciunt / E: ciunt] 1 vt (D. părți ale corpului) A amputa. 2-3 vtr (a) A (se) mutila. 4 vt (C.i. arbori și flori) A tăia (curățând). 5 vt (C.i. obiecte) A scurta. 6 vt A îndepărta (de obicei inestetic) părți dintr-un obiect Si: a ciungăra (6), a ciuntă (6). 7 vt A elimina (cu efecte negative) pasaje dintr-o lucrare Si: a ciunta (7). 8-9 vtrp (Îvp) A (se) împuțina. 10-11 vtrp (Îvp) A (se) curma. 12 vr (Îvp; d. foc) A se stinge.
CIONT, CIOÁNTĂ adj. v. ciunt.
CIONTÁ vb. I v. ciunti.
CIONTÍ vb. IV v. ciunti.
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung.
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt.
CIONT, CIOÁNTĂ adj. v. ciunt.
CIONTÁ vb. I v. ciunti.
CIONTÍ vb. IV v. ciunti.
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt.
CIONTÁ vb. I v. ciunti.
CIONTÍ vb. IV v. ciunti.
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. 1. Ciung. Cel dinții care-a venit, Șchiop și ciunt s-a nemerit. împăratul l-a-ntrebat Cum de-i ciunt și de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. ◊ Fig. Fără voie, Sanda își dete cu mena prin pletele ei ciunte, care-i cădeau peste ochi. CARAGIALE, S. 21. ◊ (Substantivat) I s-au curmat mînile, de au picat palmele de la încheietură jos, și el au rămas ciunt. SBIERA, P. 31. 2. (Rar) Șchiop. (Substantivat) Ș-au pornit frumoasă nuntă, De pășea pînă și ciuntă. EMINESCU, L. P. 148. 3. (Despre copaci) Lipsit de crengi sau de frunze, gol, despuiat. Se zărea lîngă un pom ciunt un ocol rotund. CAMILAR, N. I 376. – Variantă: (regional) ciont, cioántă (ISPIRESCU, L. 252) adj.
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia, a amputa; (cu privire la oameni) a mutila, a schilodi. Alexandru-vodă... ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158. Îi ciuntiră mai întîi picioarele, pe urmă genunchii unul după altul și în sfîrșit brațele pînă la coate. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ Refl. (Rar) Eu cad și mă stîlcesc, Și șchiopez și mă ciuntesc. CONTEMPORANUL, III 731. 2. (Cu privire la plante sau la arbori) A despuia; a rupe. Păsări cîntau în arborii ciuntiți de obuze. CAMILAR, N. I 70. – Variante: (regional) ciontá (RETEGANUL, P. III 37) vb. I, ciontí (CARAGIALE, N. F. 26, ODOBESCU, S. III 46) vb. IV.
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti.
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. sg. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciunteáscă
CIONT s. v. ciolan, os.
CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) câș. (Om ~; mână ~; un ~.)
CIUNTÍ vb. v. reteza.
ȘARPE-CIÓNT s. v. năpârcă, viperă.
CIUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părți ale corpului) Care a fost retezat sau rupt; supus ciuntirii; ciung. 3) și substantival (despre ființe) Care este lipsit de o parte a corpului; fără o parte a corpului. 3) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciung. /Contaminare dintre ciot + ciung
A CIUNTÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A face să devină ciunt; a lipsi de o parte a corpului. 2) (plante) A scurta prin tăierea crengilor, vârfurilor. /Din ciunt
ciont2, cioánte, s.n. 1. (pop.) crâmpei dintr-o bucată mai mare; ciump, ciot. 2. (reg.) os, ciolan; (la pl.) degetele mâinii. 3. (reg.) buștean, buturugă.
ciont1, cioántă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.
ciont n. buștean, buturugă: un ciont de lemn. [Formă nazalizată din ciot], ║ a. tocit în vârf sau pe de mărgini. [Lit. trunchiat]. V. ciunt.
ciunt a. scurtat (de urechi sau de coadă). V. ciont.
ciuntì v. 1. a trunchia un membru al corpului (coada calului, coarnele vitelor, urechile câinelui); 2. a tăia vârful, a scurta stricând.
2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.
1) cĭont n., pl. cĭoante și cĭonturĭ (ung. csont, os. V. cĭontonog, cĭunt, cĭot și bont). Bucată, frîntură (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane: acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V. cĭoantă): Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ cĭont), înghețat bocnă.
cĭontésc și -țésc, V. cĭuntesc.
cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.
cĭuntésc v. tr. (d. cĭunt). Fac cĭunt, mutilez. Fig. Micșorez, știrbesc: a cĭunti o țară. – Și cĭontesc și cĭonțesc (est). Rar cĭuntez.
ciont s. v. CIOLAN. OS.
CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) cîș. (Om ~; mînă ~; un ~.)
CIUNTI vb. a reteza, a tăia, a trunchia. (~ crengile unui copac.)
șarpe-ciont s. v. NĂPÎRCĂ. VIPERĂ.
ciónt, cioante, s.n. – (reg.) Os, ciolan: „Nu vre’ pune ciontu a trudi” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). ♦ (adv.) Bocnă, tare, în expr. înghețat ciont. ♦ (onom.) Cionte, Ciontea, nume de familie (61 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. csont „os” (MDA).
ciunt, -ă, ciunți, -te, adj. – Retezat, tăiat; ciung. ♦ (onom.) Ciunt, Ciuntu, nume de familie (51 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Contaminare dintre ciot și ciung (DEX, MDA).
ciuntí, ciunt, vb. tranz. – 1. A tăia, a reteza. 2. A curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel, 1985: 212). – Din ciunt (MDA).
ciónt, cioante, s.n. – Os: „Ieși din măduva ciontului” (Memoria 2001: 41). Ciontoș, poreclă în Strâmtura; Ciontoșan, poreclă în Oncești. – Din magh. csont.
ciuntí, ciunt, vb. tranz. – A tăia, a reteza, a curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel 1985: 212), cu trimitere la mitologia destinului, conform căreia, cea de-a treia ursitoare (ciuntătoarea, curmătoarea) taie firul vieții. – Din ciunt „ciung”.

cionti dex

Intrare: ciunt
ciont
ciunt adjectiv
Intrare: ciunti
cionta verb grupa I conjugarea a II-a
ciunti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
cionti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: cionți
cionți
Intrare: șarpe-ciont
șarpe-ciont substantiv masculin