cioboată definitie

2 intrări

23 definiții pentru cioboată

cioboátă sf vz ciubotă
ciubótă sf [At: DA / V: (reg) cioboátă, ciob~, ~boátă / Pl: ~te / E: ucr чoбoть] (Reg) 1 Cizmă. 2 Gheată. 3 (Îe) A fi prost ca o ~ A fi foarte prost. 4 (Fig) Om prost. 5 (Înv) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia.
CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.
CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.
CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.
CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.
CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.
CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. (Mold.) Cizmă. Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU, M. 28. Văzînd eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de-acasă numai cu beșica cea de porc, nu cumva să-mi ia tata ciubotele și să rămîn de rușine înaintea tovarășilor. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: ciobótă (VLAHUȚĂ, O. A. II1 81), cioboátă (ODOBESCU, S. A. 84) s. f.
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubótă s. f., pl. ciubóte
CIUBÓTĂ s. v. cizmă, gheată.
ciubótă (ciubóte), s. f.1. Gheată, cizmă. – 2. (Înv.) Butuc în care se prindeau picioarele deținuților. – 3. (Pl., înv.) Indemnizație de transport care se plătea de obicei portăreilor care aduceau înștiințări. – Var. ci(o)botă (și der.). Tc. çabata (de unde și it. ciabatta, fr. savate, sp. zapato) intrat prin filieră pol. czobot, rus. cobot (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 51; DAR). Dicționarele nu înregistrează sensul 2, pe care DAR îl confundă cu 3, în ciuda ex. pe care îl dă în continuare. Der. ciubotar, s. m. (cizmar); ciubotăraș, s. m. (insectă, Telephorus fuscus); ciubotăreasă, s. f. (nevastă de cizmar); ciubotăresc, adj. (cizmăresc); ciubotărie, s. f. (cizmărie); ciuboțică, s. f. (primulă, Primula officinalis), în general numită ciuboțica-cucului; ciuboti, vb. (înv., a amenda).
CIUBÓTĂ ~e f. 1) pop. Obiect de încălțăminte cu carâmbul înalt până la genunchi; cizmă. ◊ Fiecare știe unde-l strânge ~a fiecare își cunoaște nevoile sau defectele proprii. 2) (în Moldova medievală) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați pentru uzura încălțămintei, în legătură cu deplasarea lor până la aceștia acasă. /<ucr. țoboty
ciobotă f. Mold. cismă: ciobote de piele groasă. [Rus. ČOBOTŬ].
cĭobótă f., pl. e (rut. čóbit, gen. čóbota; rus. čëboty, cĭobote de marochin, d. tăt. čabata, care vine d. pers. [de unde și turc.] čabatan, cĭobote marĭ; it. ciabatta, încălțăminte uzată, pv. sabata, fr. savate, picard chavate, sp. zapata). Mold. Cizmă, încălțămînt care acopere picĭoru pînă la genunchĭ. Fig. Iron. Om igno-rant, tureatcă. (Pînă pe la 1848, maĭ toțĭ băr-bațiĭ purtaŭ cĭobote. Azĭ poartă maĭ mult țăraniĭ, jidaniĭ bătrînĭ, soldațiĭ călărĭ și maĭ rar ceĭ pe jos. În Ungaria și părțile ve-cine eĭ, poartă și țărancele. Orășeniĭ poartă ghete, pe care le vîră în galoșĭ cînd e noroĭ și în șoșonĭ cînd e zăpadă saŭ numaĭ ger). În Mold. nord. cibotă și cĭubótă. În Munt. cĭoboată, cizmă saŭ gheată grosolană.
cĭubótă, V. cĭobotă.
ciubo s. v. CIZMĂ. GHEATĂ.
ciobóată, cioboate, s.n. – (reg.) Tulpini de floarea-soarelui („bote de ruje”) folosite la realizarea gardului: „Se băteau pari la 2 m, pe care se fixau 3 rude orizontale, între care se împleteau cioboatele, care se retezau la vârf” (AER, 2010: 140; Ardusat). Acest tip de gard e specific zonei Sătmar, Carei. – Et. nec.
ciubótă, ciubote, s.f. – Cizmă. ♦ (bot.) Ciubote, nume dat de localnici lalelei pestrițe, plantă erbacee din familia liliaceelor (Fritillaria meleagris). Cupa florii, în formă de clopot, are petalele pătate aproape regulat cu dreptunghiuri alburii pe fond violaceu, ca o tablă de șah. Floarea este lipsită de parfum. Plantă ocrotită de lege. Semnalată în pădurea Bavna de la Fersig, între Șomcuta Mare și Mireșu Mare (Monumente, 1976: 65). – Din ucr. čoboty (Scriban, DEX, MDA).
ciubotă, ciubote s. f. 1. mitocan. 2. (peior.) ofițer sau subofițer din armată sau poliție.

cioboată dex

Intrare: ciubotă
cioboată
ciobotă
ciubotă substantiv feminin
Intrare: cioboată
cioboată