ciobănit definitie

2 intrări

19 definiții pentru ciobănit

ciobăní [At: ALECSANDRI, T. 613 / Pzi: ~nésc / E: cioban2] 1 vi A fi cioban (1). 2 vt A face pe cineva cioban2 (1).
ciobănít sn [At: DA ms / Pl: ? / E: ciobani] 1-2 Ciobănire (1-2).
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. – V. ciobăni.
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. – V. ciobăni.
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. O dată am ciobănit o vară, cu gînd ca toamna, cu cîștigul, să-mi cumpăr dinți. CAMILAR, TEM. 40. Am învățat a cînta din fluier... să giuri c-am ciobănit de cînd îs pe lume. ALECSANDRI, T. 613. ◊ Refl. A se face cioban. Miul mi se ciobănea, Cu oițele-mi pornea Și-n pășune le mîna. TEODORESCU, P. P. 502.
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. Am, din ciobănitul meu, douăzeci de oi, le dau pe toate [la turma de oi a gospodăriei colective], că n-am casă, n-am pe nimeni, trăiesc pe la tîrle de oi străine. CAMILAR, TEM. 122.
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănít s. n.
ciobăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciobăneáscă
ciobănít s. n.
CIOBĂNÍ vb. a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de mai mulți ani.)
A CIOBĂNÍ ~ésc 1. intranz. A practica ocupația de cioban; a fi cioban. 2. tranz. A face să se ciobănească. /Din cioban
A SE CIOBĂNÍ mă ~ésc intranz. A deveni cioban. /Din cioban
ciobănì v. a fi, a se face cioban: foaie verde și o lalea, Miul mi se ciobănia POP.
2) cĭobănésc v. intr. Îs cĭoban, trăĭesc ca cĭoban.
CIOBĂNI vb. a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de mai mulți ani.)
ciobăni, ciobănesc v. t. a viola.

ciobănit dex

Intrare: ciobăni
ciobăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ciobănit
ciobănit substantiv neutru