ciobănésc, ~eáscă a [At: BELDIMAN, TR. 385 / Pl: ~ești / E: cioban + -esc] 1 De cioban2 (1). 2 Pastoral. 3 Al ciobanului2 (1).

ciobăní [At: ALECSANDRI, T. 613 / Pzi: ~nésc / E: cioban2] 1 vi A fi cioban (1). 2 vt A face pe cineva cioban2 (1).

CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc.

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.

CIOBĂNÉSC, -EASCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = rasă de câine mare și puternic, folosită de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc.

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.

CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. De cioban; care aparține ciobanului. Cîine ciobănesc. Măciucă ciobănească.

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. O dată am ciobănit o vară, cu gînd ca toamna, cu cîștigul, să-mi cumpăr dinți. CAMILAR, TEM. 40. Am învățat a cînta din fluier... să giuri c-am ciobănit de cînd îs pe lume. ALECSANDRI, T. 613. ◊ Refl. A se face cioban. Miul mi se ciobănea, Cu oițele-mi pornea Și-n pășune le mîna. TEODORESCU, P. P. 502.

ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști

ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă

ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști

ciobăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciobăneáscă

CIOBĂNÉSC adj. v. pastoral.

CIOBĂNÍ vb. a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de mai mulți ani.)

CIOBĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de ciobani; propriu ciobanilor; păstoresc. Câine ~. /cioban + suf. ~esc

A CIOBĂNÍ ~ésc 1. intranz. A practica ocupația de cioban; a fi cioban. 2. tranz. A face să se ciobănească. /Din cioban

A SE CIOBĂNÍ mă ~ésc intranz. A deveni cioban. /Din cioban

ciobănesc a. de cioban: să-mi dai glugă ciobănească POP. ║ ciobănește, adv. ca ciobanii, după obiceiul ciobanilor: băiatul se pune ciobănește într’un genunchiu CR.

ciobănì v. a fi, a se face cioban: foaie verde și o lalea, Miul mi se ciobănia POP.

1) cĭobănésc, -eáscă adj. De cĭoban.

2) cĭobănésc v. intr. Îs cĭoban, trăĭesc ca cĭoban.

CIOBĂNESC adj. pastoral, păstoresc, (înv. și reg.) păcurăresc. (Viață ~.)

CIOBĂNI vb. a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de mai mulți ani.)

ciobăni, ciobănesc v. t. a viola.