ciobănel definitie

9 definiții pentru ciobănel

ciobănél sm [At: ALECSANDRI, P. P. 3 / Pl: ~ei / E: cioban2 + -el] 1-2 (Șhp) Cioban2 (1) (drag).
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el.
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el.
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. Pe deal... ne înlîlnim cu un ciobănel cu fața runănă, cu ochi vioi. SADOVEANU, O. VII 218. Ionel ciobănelu, care se lăsa cu caprele în vale, nu văzuse nimic din cele întîmplate în satul lui. BUJOR, S. 130. Mai în jos de stînă, Lîngă o fîntînă, Cîțiva ciobănei Vorbeau între ei. BOLINTINEANU, O. 79. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1.
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
CIOBĂNÉL s. v. ciobănaș.
cĭobán m. (turc. čoban, d. pers. čuban, šüban, d. šub, berbece, și ban, conductor; ngr. tsobánis, alb. bg. sîrb. rut. čobán, pol. czoban. D. rom. vine ung. csobán). Păstor, păscător de oĭ. – Dim. -ănáș, -ănúș, -ănuț și -ănel, pl. eĭ.
CIOBĂNEL s. ciobănaș, (rar) păstoraș, păstorel, (reg.) păcurăraș, păcurărel. (Un ~ cu turma de oi.)

ciobănel dex

Intrare: ciobănel
ciobănel substantiv masculin admite vocativul