cine definitie

75 definiții pentru cine

cínă sf [At: CORESI, EV. 414/1 / V: ciúnă / Pl: ~ne și (înv) ~ni / E: lat cena] 1 Masă de seară. 2 Mâncare consumată la cină (1). 3 Mâncare pregătită pentru cină (1). 4 (Pex) Dineu. 5 (Pex) Supeu. 6 (Îs) -na cea de taină Masa Mântuitorului cu apostolii săi, la care a fost instituită taina sfintei euharistii. 7 (Îs) ~na Domnului (sau cea dulce) Sfânta euharistie. 8 (Îs) ~na mortului (sau de apoi) Parastas. 9 (Ban; îs) ~na ursitelor Cină (1) pregătită de moașă a treia seară după nașterea copilului. 10 (Înv; îs) ~na mică Masă care are loc în jurul orei 4 după-amiaza. 11 (Înv; îs) ~na cea bună Masă între orele 9-10 seara. 12 (Înv; îs) ~na mare Masă între orele 10-11 noaptea. 13-16 (Pex) Oră la care se obișnuiește să se ia cina (1,10-12).
cíne [At: COD. VOR. 39/4 / V: (înv) céne, círe, cére / E: lat quene (=quem)] 1 pin Înlocuiește, în propoziți interogative, numele subiectului așteptat ca răspuns la întrebare. 2 pin (Fam; îe) ~dracu (sau naiba, amar, păcatele etc.) Exprimă mirare. 3 pin (Îae) Exprimă ciudă. 4 pin (Îae) Exprimă necaz. 5 pin (Îae) Exprimă indignare. 6 pin (Îae) Exprimă nerăbdare. 7-9 pin (Îe) – (mai) știe când? (sau cum? unde?) Exprimă imposibilitatea precizării timpului, modului, locului de desfășurare a acțiunii Vz habar n-am. 10-11 pin (Îae) Ceva (cineva) deosebit. 12-13 pin (Îae) Ceva (cineva) neprevăzut. 14-15 pin (Fam; urmat de a fi) Ce fel de om. 16 prl Cel ce. 17 prl (Îe) Are (sau n-are) – ori este (sau nu este) – (nu) există persoană care... 18 prl (Cu valoare nehotărâtă) Indică ființele sau lucrurile luate în parte dintr-un grup sau dintr-o categorie Si: fiecare, oricine, oricare. 19 prl (Înv; îlav) ~încotro Care încotro. 20 prl (Cu valoare nehotărâtă și în enumerări; îcs) ~ și ~ Unul și altul. 21 prl (Rar; îcs) ~ pe ~ Care pe care. 22 s (Nob) Cineva (fără importanță).
cine- vz cin4-
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena.
CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.
CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
CÍNĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33.
CINE pron. 1. (Pronume interogativ) Cuvînt care servește pentru a întreba despre o persoană necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii: a) (în întrebări directe) Cine-mi iese înainte? Cine-mi luminează pragul? Este inima fierbinte-Este dorul meu, pribeagul CERNA, P. 139. Cine-i acolo?...-Eu, Ivan. CREANGĂ,, P. 308. Cine ești? de unde ești? ALECSANDRI, P. II 11. Și cine l-a fermecat?... Mîndrulița lui din sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ◊ (În întrebări retorice) Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? COȘBUC, P. II 215. Cine e nerod să ardă tn cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. Cine (mai) știe?! = (pornindu-se de la întrebare s-a ajuns la ideea de imposibilitate a precizării, apoi la negație) nu știu, n-am idee. O să plouă azi?- Cine știe?! Cine știe ce (sau cine, unde etc.) = (cu sens nehotărît) Mai știi... Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo. ISPIRESCU, L. 13. A avut parte cine știe ce alt drumeț mai înțelept de patul cel curat. CARAGIALE, O. I 336. Cum să ia omul ista, la drum, cu vorba și cînd se trezește, cine știe unde a ajuns. CREANGĂ, P. 119. (Cu nuanță de superlativ) Tot satul îl cinstea și îl asculta ca pe cine știe cine. ISPIRESCU, L. 98; b) (În întrebări indirecte) Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun. CREANGĂ, P. 162. Ce-mi pasă a cui ești? – zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9. Ieși, mîndruțo, pînă-n prag Și-mi arată cin’ ți-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ♦ (Mai ales în descrieri și amenințări) Ce fel (de om), cum. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. 2. (Pronume relativ) Cel ce, acela care. Cu cine prinzi tu copiii...?-Cu cine pot, fa, cu cine pot. STANCU, 243. Bine a zis cine-a zis... CREANGĂ, P. 236. Cine-o vede, o zărește, Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Gurița ei, fagur dulce, Cingustă, nu se mai duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. ◊ Expr. Are (sau n-are) cine sau este (ori nu este) cine (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... Dacă mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L. 15. De-ar crăpa o dată să crape și harabagiul care v-au adus, c-atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. 3. (Pronume nehotărît) Fiecare, oricine, oricare. Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298. Zică cine ce va vrea. JARNÍK-BÎRSEANU, 359. – Formă gramaticală: gen.-dat. cui.
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cíne pr., g.-d. cui
cui2 pr. v. cíne
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cíne pr., g.-d. cui
CÍNE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. v. oricine.
CHINO2- v. cin-.
CHINO1- Element de compunere savantă cu semnificația „mișcare”, „transformare”. [Var. cino- și -chineză, -cineză. / < fr. kine-, cf. gr. kinein – a se mișca].
CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „câine”, „în legătură cu câinii”. [Var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].
CINE3- v. cin-.
CINE2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cinema”, „în legătură cu cinematograful”. [Var. cinema-. / < fr. cinéma < cinématographe].
CINE1- Element prim de compunere savantă care are semnificația „mișcare”, „de mișcare”, „în legătură cu mișcarea”. [Var. cinem-, cinemat-, cinemato-, cinemo-. / < fr. cine- < gr. kinema – mișcare].
CINEM- v. cine1-.
CINEMA- v. cine2-.
CINEMAT- v. cine1-.
CINEMATO- v. cine1-.
CINEMO- v. cine1-.
CINO1- v. chino1-.
CINO2- v. cin-.
CHIN- / CHINET(O)- / CHINEZI(O)-, -CHINÉZĂ, -CHINEZÍE / CINETO-, -CINÉZĂ elem. „mișcare”, „transformare”. (< fr. kin-, kinet/o/-, kinési/o/-, -kinèse, -kinésie, cinéto-, -cinèse, cf. gr. kinesis, kinetos)
CHINET(O)- elem. chin-.
CHINEZI(O)- elem. chin-.
CHINO- elem. cin(o)-.
CINE- / CINEMA- / CINEMAT(O)- / CINEMO- / CINET(O)- elem. „mișcare”; „cinematograf”. (< fr. ciné-, cinéma-, cinémat/o/-, cinémo-, cinét/o/-, cf. gr. kinema, -atos, kinetos, mobil)
CINEMA1- elem. cine-. ()
CINEMAT(O)- elem. cine-.
CINEMO- elem. cine-.
CINET(O)- elem. cine-.
CIN(O)-/CHINO- elem. „câine”. (< fr. cyn/o/-. cf. gr. kyon, kynos)
CINO- elem. cin(o).
cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.
cíne pron. inter.1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.
CÍNĂ ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se servește masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena
CÍNE1 pron. interog. (se folosește pentru formularea unei întrebări) Care (anume)? ~ cântă? ~ vine? [G.-D. cui] /<lat. quene
CÍNE2 pron. rel. (se folosește pentru a indica o persoană neidentificată) Cel care; cel ce. ~ știe carte are patru ochi. [G.-D. cui] /<lat. quene
cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA].
cine pr. demonstrativ, cel ce: cine aleargă se poticnește; 2. interogativ: cine e acolo? [Lat. QUEM, amplificat cu acelaș sufix ca la mine, etc.].
cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină.
cíne pron. rel. și interog. (din cene, d. lat. quem-ne, quene. Cp. cu mine, tine, sine). Care (vorbind numaĭ de persoane): Cine doarme ziŭa, flămînzește noaptea (Prov.) Cine e acolo?
CINE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine, (înv. și pop.) care, (pop.) fieșcare, fieșcine, fitecine, (înv. și reg.) careși, cineși, (înv.) neștine, vericare, vericine. (Zică ~ ce va vrea.)
BIS DAT, QUI CITO DAT (lat.) cine dă repede dă îndoit – Publius Syrus, „Sententiae”, 8. V. și La façon de donner vaut mieux que ce qu’on donne.
CHI VA PIANO, VA SANO (it.) cine merge încet, merge sigur – Expresia este echivalentă cu cea românească: „Cine merge încet, departe ajunge”.
CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.
CUI (QUID) PRODEST? (lat.) cui (la ce) folosește? – Formulă folosită atunci când nu e clară intenția săvârșirii unui anumit act sau există îndoieli asupra oportunității acestuia.
CUI DOLET, MEMINIT (lat.) cine plătește își amintește – Cicero, „Pro Murena”, 20, 42.
PERPETUO VINCINT QUI UTITUR CLEMENTIA (lat.) cine iartă învinge întotdeauna – Balbus, „Sententiae”, 147.
QUI NIL POTEST SPERARE DESPERET NIHIL (lat.) cine nu are a spera nu are de ce despera – Seneca, „Medeea”, I, 163.
QUI UTITUR MENDACIIS HIC PASCIT VENTOS (lat.) cine se bizuie pe minciuni se hrănește cu vânt – În românește: cine seamănă minciună culege vânt.
SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.
CHIN-2, v. CIN-.~antropie (v. -antropie), s. f., cinantropie*.
CHIN-1, v. CHINO-1.~estezie (v. -estezie), s. f., totalitatea senzațiilor de mișcare pe care ni le dă corpul nostru.
CHINETO- (CINETO-, KINETO-) „mișcare, mobilitate”. ◊ gr. kinetos „mobil, mișcător” > fr. kinéto- și cinéto-, germ. kineto-, engl. id., it. chineto- > rom. chineto-, cineto- și kineto-. □ ~cor (cinetocor, kinetocor) (v. -cor), s. n., centromer*; ~nemă (cinetonemă) (v. -nemă), s. f., loc de inserție a filamentelor fusului cromozomial; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., corpuscul cromofil din celulele nervoase; ~plaste (cinetoplaste, kinetoplaste) (v. -plast), s. n. pl., corpusculi sateliți formați la baza flagelilor, care se divid concomitent cu chinetozomii; ~scop (kinetoscop) (v. -scop), s. n., aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mișcare; ~terapie (kinetoterapie) (v. -terapie), s. f., chineziterapie*; ~zom (cinetozom, kinetozom) (v. -zom), s. m., 1. Corp granular, situat la baza unui flagel sau cil. 2. Particulă citoplasmatică autoduplicantă, cu rol important în morfogeneza ciliatelor.[1] modificată
CHINEZI- (KINEZI-), v. CHINEZIO-.~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea unei mișcări; ~terapie (kineziterapie) (v. -terapie), s. f., tratament terapeutic prin mișcare; sin. chinetoterapie.[1]
CHINEZIO- (KINEZIO-) „mișcare, mobilitate”. ◊ gr. kinesis, kineseos „mișcare” > fr. kinésio-, germ. id., engl. id. > rom. chinezio- și kinezio-. □ ~logie (kineziologie) (v. -logie1), s. f., știință a anatomiei, fiziologiei și mecanicii mișcărilor musculare ale omului.
CHINO-2, v. CINO-.~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat pentru cursele de cîini; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea și dresajul cîinilor; sin. cinologie.
CHINO-1 (KINO-) „mișcare, mobilitate”. ◊ gr. kino, ein „a se mișca” > germ. kino-, engl. id. > rom. chino-. □ ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă cu structură fibrilară; ~scop (v. -scop), s. n., aparat care reproduce mecanic mișcările individuale ale mandibulelor.
CIN-, v. CINO-.~antropie (v. -antropie), s. f., stare patologică a unei persoane de a se crede transformată în cîine; ~odont (v. -odont), s. m., dinte canin; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame puternică, manifestată mai ales ca simptom al unor afecțiuni ale tubului digestiv.
CINE- „mișcare, animare, film; filmic”. ◊ gr. kineo, ein „a mișca” > fr. ciné- și kiné-, engl. kine-, germ. id. > rom. cine-. □ ~densigrafie (v. densi-, v. -grafie), s. f., metodă de investigație a inimii și a vaselor pulmonare; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) iubitoare de filme; ~filie (v. -filie1), s. f., pasiune pentru filme; ~fluorografie (v. fluoro-, v. -grafie), s. f., radiocinematografie*; ~fob (v. -fob), s. m. și f., persoană care urăște filmele; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., tehnică radiografică, permițînd efectuarea de imagini în mișcare; ~scop (v. -scop), s. n., tub catodic utilizat pentru redarea imaginilor de televiziune; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă medicală de determinare a refracției oculare.
CINEMATO- „mișcare, film”. ◊ gr. kinema, atos „mișcare” > fr. cinémato-, it. id., engl. id. > rom. cinemato-. □ ~graf (v. -graf), s. n., 1. Local special pentru proiectarea filmelor cinematografice în fața publicului. 2. Arta cinematografică; ~grafie (v. -grafie), s. f., tehnica înregistrării fotografice și a reproducerii unor imagini succesive, astfel încît să se dea iluzia mișcării.
CINEMO- „mișcare, viteză”. ◊ gr. kinema „mișcare” > fr. cinemo- > rom. cinemo-. □ ~graf (v. -graf), s. n., instrument care determină și care înregistrează vitezele; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare fotografică ritmică, la intervale scurte, a diverselor faze ale unei mișcări; ~metru (v. -metru1), s. n., indicator de viteză.
CINETO-, v. CHINETO-.
CINO- (CHINO-2) „cîine, canin”. ◊ gr. kyon, kynos „cîine” > fr. cyno-, engl. id., it. cino- > rom. cino- și chino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., specie de maimuță africană, cu capul și botul de formă alungită și cu coada lungă; ~drom (chinodrom) (v. -drom), s. n., pistă special amenajată pentru cursele de cîini; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) care iubește cîinii; ~filie (v. -filie1), s. f., atașament exagerat pentru cîini; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cinofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de cîini; ~id (v. -id), adj., cu aspect de cîine; ~logie (v. -logie1), s. f., chinologie*, canicultură*; ~pedie (v. -pedie), s. f., creștere a cîinilor de vînătoare.
KINETO-, v. CHINETO-.
KINEZI-, v. CHINEZI-.
KINEZIO-, v. CHINEZIO-.
KINO-, v. CHINO-1.

cine dex

Intrare: cină
cină substantiv feminin
Intrare: cine (pron.)
cine 1 pronume pronume
Intrare: cine- (mișcare)
kinezio element de compunere prefix
chinezio element de compunere prefix
chinezi pref. element de compunere prefix
kinezi element de compunere prefix
kineto element de compunere prefix
chineto element de compunere prefix
chinet element de compunere prefix
kino
chino pref. element de compunere prefix
chin 2 pref. element de compunere prefix
cineto element de compunere prefix
cinet prefix element de compunere
cinema 2 pref. prefix element de compunere
cinemato element de compunere prefix
cinemat element de compunere prefix
cinem element de compunere prefix
cinemo prefix element de compunere
cine 2 pref. element de compunere prefix
Intrare: c(h)ino- (câine)
cin 2 pref. element de compunere prefix
chino pref. element de compunere prefix
chin 2 pref. element de compunere prefix
cino
cine 2 pref. element de compunere prefix
Intrare: cine- (film)
cineto element de compunere prefix
cinet prefix element de compunere
cinema 2 pref. prefix element de compunere
cinemo prefix element de compunere
cinemat element de compunere prefix
cinemato element de compunere prefix
cine 2 pref. element de compunere prefix